Acasă Stirile zilei Energie Pretul energiei electrice va fi redus cu 1,3%, de la 1 iulie!

Pretul energiei electrice va fi redus cu 1,3%, de la 1 iulie!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Pretul energiei electrice livrate consumatorilor finali va fi redus cu 1,3%, incepand cu 1 iulie, potrivit Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE).

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, in urma analizei semestriale, a propus Comitetului de Reglementare reducerea tarifelor reglementate la energia electrica la consumatorii finali, iar Comitetul de Reglementare, in sedinta din data de 21 iunie, a aprobat Ordinul nr. 40/2013 privind Tarifele reglementate la energia electrica livrata de furnizorii de ultima instanta consumatorilor casnici si asimilati consumatorilor casnici care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate.

De asemenea, a aprobat si Ordinul nr. 41/2013 privind Tarifele reglementate la energia electrica livrata de furnizorii de ultima instanta consumatorilor finali care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate, altii decat cei casnici si cei asimilati consumatorilor casnici, precum si a preturilor pentru energia reactiva.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a declarat, recent, ca facturile la energie ar putea scadea cu 5 – 10%, de la 1 iulie.

„De la 1 iulie, ar trebui sa fie un impact in factura, ca urmare a noii legi. ANRE trebuie sa ne spuna, ca au toate elementele de supracompensare. Sigur, supracompensarea, anul acesta, trebuie sa se faca pe sase luni, semestrial, ceea ce nu prea le convine. Asta este realitatea. Ei vor anual sa o faca si noi anul acesta le-am cerut sa o faca semestrial. Au datoria sa respecte legea, ca oricare institutie, si trebuie sa isi organizeze activitatea sa faca lucrul acesta. Ar trebui sa se vada un procent semnificativ, intre 5 si 10%”, a spus Nita.

Sursa: agerpres.ro