Peste 50.000 de oameni au fost in Piata Victoriei duminica seara, pe un ger naprasnic, in cea de-a 13-a zi consecutiva de proteste anti-guvernamentale. Cel mai spectaculos moment al serii a fost de departe cel de la ora 21:00, cand multimea din piata a format un tricolor imens prin aprinderea lanternelor de la telefoane sub coli colorate in rosu, galben si albastru. Coregrafia a fost exceptionala, momentul fiind cu adevarat emotionant.
Cum au resit sa creeze perfect drapelul cei peste 50.000 de oameni fara sa amestece culorile? In timpul protestului, voluntari au impartit foi A4 colorate protestatarilor aflati in Piata Victoriei in functie de zona in care se aflau. La ora 21.00, protestatarii si-au aprins lanternele de la telefoane sub foile respective, si asa s-a format un urias tricolor luminos.
La ora 22:00, manifestantii au cantat imnul national, apoi o parte dintre ei s-au prins intr-o hora. „ALDE si PSD, aceeasi mizerie”, „Jos Tariceanu, Dragnea si Grindeanu”, „Nu plecam acasa, hotii nu ne lasa”, au fost cateva dintre scandari, transmite Hotnews.
Protestul a fost anuntat pe retelele de socializare. Potrivit anuntului postat de organizatori pe pagina de Facebook „Coruptia ucide”, manifestantii sunt rugati sa aduca cu ei o sursa de culoare (rosu, galben sau albastru) si o lanterna, insa organizatorii precizeaza ca vor distribui si ei foi de hartie in cele 3 culori.
Potrivit anuntului, manifestantii vor fi organizati in 3 sectoare, (cum privesti spre Guvern), astfel:
1. Stanga Palatului Victoria (1-2) – ALBASTRU
2. Centru (intre stalpul 2-3) – GALBEN
3. Dreapta Palatului Victoria (3-4) – ROSU
Zona de mijloc va fi delimitata de cordoane umane.
De asemenea, manifestantii sunt rugati sa ilumineze foile, in timpul evenimentului, de la o distanta de aproximativ 10-20 de cm, pentru a evita eventuale accidente.
Anuntul organizatorilor:
„Continuam protestele in acelasi stil pasnic si creativ care ne-a facut remarcati peste hotare! Aparandu-ne drepturile, ne aparam pe noi insine! Romania NU este divizata, ROMANIA ESTE UNITA!
Duminica aceasta, cream impreuna cel mai mare TRICOLOR UMAN!
***Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa veniti cu sursa de culoare: ROSU, GALBEN sau ALBASTRU + o LANTERNA. In ajutorul vostru vom veni cu foi de aceleasi culori pe care la ora 21:00 ni le vom ridica deasupra capului si vom lumina cerul in culorile TRICOLORULUI.
Ne vom organiza pe trei sectoare: (cum privesti spre Guvern), avand ca si recepere cei patru stalpi de iluminat din fata guvernului.
1. Stanga Palatului Victoria (1-2) -> ALBASTRU
2. Centru (intre stalpul 2-3) -> GALBEN
3. Dreapta Palatului Victoria (3-4) – ROSU
Surse culori: FOI COLORATE (NU cartoane), saci de plastic, dosare de plastic, materiale foarte subtiri, aplicatii pe telefon mobil (poze colorate intr-una din culorile de pe steag).
!!!! NU UITATI DE ILUMINAREA FOILOR IN TIMPUL EVENIMENTULUI DE LA O DISTANTA DE APROXIMATIV 10-20 CM !!!!
*** DETALII ORGANIZARE
1.Avem nevoie de oameni care sa ne ajute cu topuri de hartie colorata + 100/200 de voluntari care sa ne ajute cu impartirea foilor in piata. Ne intalnim cu totii la ora 19:00 in fata la BRD la metrou!
2.Apelam la intelegerea voastra sa va pastrati zonele de culoare pe parcursul evenimentului! – Vor exista cordoane umane care vor delimita zona galbena!
Multumim!”