Papa Francisc, apel la toti credinciosii din lume sa recite „Tatal Nostru” pe 25 martie la ora 12:00!

3103

Papa Francisc a facut apel la toti credinciosii din lume sa recite „Tatal Nostru” pe 25 martie la ora pranzului, un gest prin care doreste sa universalizeze rugaciunea ca metoda de combatere a pandemiei de coronavirus, care in Italia s-a soldat cu peste 4.800 de decese, relateaza EFE, scrie Agerpres.

„In aceste zile in care omenirea tremura in fata amenintarii pandemiei, mi-ar placea sa propun crestinilor sa-si uneasca vocile „, a spus Papa duminica dupa rugaciunea Angelus. Sfantul Parinte i-a convocat astfel pe toti credinciosii din lume sa spuna rugaciunea „Tatal Nostru”, miercurea viitoare la ora 12.00.

Doua zile mai tarziu, vineri 27 martie, Papa a anuntat ca va prezida la 18:00 ora locala (17:00 GMT) un moment de rugaciune in Piata Sf.Petru.

„Incepand de acum, va invit pe toti sa participati spiritual cu ajutorul mass-media. Vom asculta Cuvantul Domnului, ne vom inalta rugaciunile, vom preaslavi Sfanta Euharistie, iar la sfarsit voi pronunta Binecuvantarea Urbi et Orbi, la care se va adauga posibilitatea iertarii universale a pacatelor”, a spus Papa.

„Vrem sa raspundem in fata pandemiei cu o pandemie de rugaciune, compasiune si tandrete. Sa ne mentinem uniti”, a subliniat Suveranul Pontif.

Papa Francisc a celebrat duminica sfanta liturghie si rugaciunea Agelus in Sala Bibliotecii Vaticanului, care a fost transmisa online.

Sfantul Parinte a aparut apoi la fereastra Palatului Apostolic pentru a binecuvanta piata Sf.Petru, total pustie, dupa ce Vaticanul a interzis accesul credinciosilor pana la 3 aprilie, ca masura de evitare a contagierilor si de franare a epidemiei.

!-- Composite Start -->
Loading...
<