Acasă Stirile zilei PAMANTUL ar putea deveni a doua planeta Venus avertizeaza expertii in climatologie!

PAMANTUL ar putea deveni a doua planeta Venus avertizeaza expertii in climatologie!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Expertii in climatologie avertizeaza ca Pamantul ar putea deveni a doua planeta Venus din cauza ca atmosfera de pe Terra se va incinge pana la cateva sute de grade, iar oceanele se vor evapora, potrivit agerpres.ro.

Unul dintre cei mai titrati experti in stiinte climatice, James Hansen a avertizat nu demult in volumul sau ‘Furtuni ale viitorului’ ca in curand omenirea va arde toate rezervele de petrol, gaze si carbune, ceea ce ar putea declansa un proces de incalzire a climei necontrolabil.

Initial, colegii profesului Hansen nu au fost de acord cu acesta, afirmand ca un astfel de lucru este imposibil, in principiu. Cu toate acestea, cercetatorul Colin Goldblatt de la Universitatea Victoria din Canada, implicat de asemenea in cercetari privind aceeasi problema, a declarat recent ca previziunile profesorului Hansen sunt corecte.

Potrivit acestuia, in modelul anterior de schimbare a climei, pe care l-a dezvoltat impreuna cu un grup de cercetatori, nu se lua in considerare cantitatea de energie emisa de Pamant absorbita de vaporii de apa si dioxidul de carbon.

Daca energia venita pe Pamant de la Soare este echivalenta cu cea emisa de Terra in spatiu se ajunge la un echilibru termic. In cazul in care energia emisa de planeta noastra va fi mentinuta de dioxidul de carbon si vaporii de apa, Pamantul se va incalzi din ce in ce mai mult.

Astfel, cu cat omenirea va arde mai mult combustibil cu atat mai mult dioxid de carbon va fi in atmosfera si cu atat mai mare va fi temperatura planetei noastre. Pe masura incalzirii climatice, oceanele isi intensifica evaporarea, crescand cantitatea de vapori de apa in atmosfera. Toate acestea vor conduce la formarea unui fel de strat de izolare in jurul Pamantului, incalzindu-l tot mai mult.

Un astfel de model, in opinia lui Hansen, va duce inevitabil la aparitia ‘sindromului Venus’: oceanele se vor evapora, atmosfera va fi compusa in principal din bioxid de carbon in amestec cu minerale si acizi agresivi, iar temperaturile vor ajunge la cateva sute de grade (in cazul lui Venus – aproximativ 475 grade la suprafata).