Acasă Stirile zilei Stiinta ORASELE VIITORULUI vor pluti in mijlocul oceanelor! FOTO

ORASELE VIITORULUI vor pluti in mijlocul oceanelor! FOTO

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Orasele  viitorului vor pluti in mijlocul oceanelor, anunta cercetatorii unei companii de constructii din Japonia, care au viziunea unor orase plutitoare.

Circa 4.000 de rezidenti si 1.000 de vizitatori vor putea sa traiasca si sa lucreze intr-un fel de „Atlantida moderna”, o sfera cu diametrul de 500 de metri care ar contine hoteluri, ansambluri rezidentiale, birouri, laboratoare de cercetare si centre comerciale.

Noua zecimi din aceste globuri din beton si materiale transparente vor pluti in ocean, insa sferele plutitoare ar putea fi complet acoperite cu apa in zilele cu vreme rea, coborând de-a lungul unui ax central, o uriasa structura elicoidala cu diametrul de 600 de metri, care ar cobori pâna la o adâncime de 4.000 de metri.

Constructia in spirala ar putea avea insa o lungime de 15 kilometri, ducând pâna la o constructie pe fundul oceanului, care ar functiona ca o uzina de exploatare a metalelor rare si a altor resurse naturale.

Potrivit inginerilor vizionari de la compania Shimizu, aflati la originea acestui proiect imaginar, ar fi chiar posibil ca oamenii viitorului sa utilizeze microorganisme denumite „metanogene” pentru a transforma in metan dioxidul de carbon (CO2) capturat la suprafata.

Energia ar urma sa fie produsa prin analiza termica intre fundul oceanului si suprafata acestuia.

Acest proiect ar costa 3.000 miliarde de yeni (20 miliarde de euro), iar intreaga tehnologie necesara ar putea fi disponibila pe piata pâna in anul 2030.

Acest concept stiintifico-fantastic a fost gândit in colaborare cu mai multe organizatii, inclusiv cu cercetatorii de la Universitatea Tokyo si de la Agentia japoneza pentru stiinte si tehnologii maritime (JAMSTEC).

„Am avut nevoie de doi ani pentru a concepe acest proiect cu tehnologii pe care noi le consideram plauzibile in viitor”, a declarat un purtator de cuvânt al companiei Shimizu.

Proiectul reprezinta cea de-a treia „nebunie arhitecturala” creata de firma nipona, dupa proiectul unui „megalopolis verde flotant” si cel al unui inel de energie solara in jurul Lunii pentru a alimenta Terra.

In 2012, o alta companie importanta de constructii din Japonia, Obayashi, a imaginat un ascensor care ar putea sa ii duca pe turisti la o altitudine de 96.000 de kilometri, care reprezinta un sfert din distanta dintre Terra si Luna. Acel ascensor futurist ar putea fi realizat din nanotuburi de carbon, un material de 20 de ori mai rezistent decat otelul.

ORASELE VIITORULUI vor pluti in mijlocul oceanelor! FOTO1

Sursa: mediafax.ro

Citeste caplimpede