O descoperire de peste 1000 de ani arata noi detalii ale evolutiei Lumii!

O echipa de arheologi a descoperit mumiile precolumbiene ale unui copil si unui adult, vechi de peste 1000 de ani, intr-un sit preincas din Lima.

„Este una dintre descoperirile cele mai importante in peste trei decenii de sapaturi, pentru ca ambele mumii sunt intacte”, a spus Gladys Paz, precizand ca descoperirea a fost facuta cu cinci zile inainte.

Mumiile se aflau in varful unui trunchi de piramida inalt de 20 de metri situat in complexul „huaca” (sit religios, in limba quechua) de la Pucllana, din Miraflores, un cartier rezidential din Lima.

Click pe aceeasi tema:  Revolutie in retail: Carrefour experimenteaza un magazin de tip nou!

Gladys Paz a precizat ca arheologii nu s-au atins de mormant, ramas intact, cu resturile din ofrandele si obiectele care au insotit mumiile, in special vase din teracota, 12 saci din panza si ramasitele a trei cobai (consumati inca si astazi in Peru). Dupa parerea ei, copilul care l-a insotit pe adult a fost sacrificat.

Acesta a fost doar cel de-al treilea mormant gasit intact din randul celor peste 70 de morminte descoperite in „huaca” Pucllana, un spatiu de sase hectare, consacrat altadata ceremoniilor religioase si funerare.

Arheologii au descoperit in 2010 mumia unei fete in varsta de 13 ani, iar apoi, doi ani mai taziu, ramasitele pamantesti ale unei femei insotite de patru copii.

Click pe aceeasi tema:  Revolutie in retail: Carrefour experimenteaza un magazin de tip nou!

Piramida a fost construita in timpul civilizatiei Wari, intre anii 800 e.n. si 1.000 e.n., potrivit directoarei proiectului, Isabel Flores.

In Lima se gasesc aproape 350 de „huacas”, cele mai multe dintre ele fiind prehispanice. Adeseori aflate langa imobile si cladiri sau chiar strivite de urbanizarea uneori „anarhica”, aceste morminte ofera privitorilor una dintre rarele marturii despre trecutul prehispanic peruan din capitala acestei tari.

Sursa: mediafax.ro









spre