Acasă Special interviuri Nu e Bill Gates (Windows), Steve Jobs (Apple) sau Mark Zuckerberg (Facebook)...

Nu e Bill Gates (Windows), Steve Jobs (Apple) sau Mark Zuckerberg (Facebook) ci este Danut Turmacu din Slatina! E un geniu printre gigantii IT inca din vremea liceului!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Nu e Bill Gates (Windows), Steve Jobs (Apple) sau Mark Zuckerberg (Facebook) ci este Danut Turmacu! E un geniu printre gigantii IT inca din vremea liceului si probabil va fi un nume langa mai celebri inaintasi din domeniul IT. La nici 20 de ani are propria firma, in municipiul Slatina, din dorinta de a pastra drepturile de autor asupra solutiilor create, in detrimentul cedarii lor catre eventualii angajatori.

Desi era inca elev de liceu, compania sa a cunoscut o dezvoltare rapida in domeniul IT, prin realizarea de solutii de comunicare, infrastructura si securitate, astfel ca dupa doar un an de activitate aceasta s-a extins, crescand si numarul angajatilor dar si al colaboratorilor sai. De remarcat ca intr-o perioada scurta, societatea infiintata de Turmacu inregistreaza profit, la aceasta data indreptandu-si atentia catre clientii enterprise de pe piata internationala.

Absolvent al Colegiului National „Radu Greceanu” si castigator al Locului I la Olimpiada Internationala de Informatica – sectiunea retele, organizata de CISCO in anul 2012, Danut Turmacu ramane la fel de modest ca atunci cand, licean fiind, si-a zis sa-si incerce norocul in antreprenoriat. Intrebat cum este sa fii, la o varsta atat de frageda, printre gigantii IT, Danut ramane cu picioarele pe pamant si spune ca este „doar un tanar ambitios, pasionat de tehnologie si antreprenoriat”.

„Din pacate nu pot sa iti raspund la aceasta intrebare, deoarece nu ma aflu printre gigantii IT. Momentan sunt doar un tanar ambitios, pasionat de tehnologie si antreprenoriat, care s-a bucurat de o rampa de lansare datorita concursurilor internationale care mi-au oferit o vizibilitate mai mare dar si un insight in mediul de business. Imi place sa fiu la curent cu tot ceea ce este nou si incerc sa folosesc tehnologia intr-o maniera pozitiva cum ar fi protectia datelor, automatizare sau detectare a unui cutremur folosind o aplicatie si informatiile care sunt disponibile la nivel mondial, toate sunt exemple practice pe care atat eu cat si compania din care fac parte le implementeaza”, a spus Danut Turmacu.

Cand i se cere sa le dea sfaturi tinerilor pasionati de IT, care ar vrea sa-si incerce norocul in antreprenoriat, slatineanul spune ca nu este de ajuns doar sa stai in fata unui calculator, ci este nevoie sa lupti ca sa obtii vizibilitate si experienta.

„Eu cred foarte mult in educatie si in pregatire, nu stiu daca sunt neaaparat un exemplu bun, deoarece nu am avut chiar un traseu normal sau organizat. Cel putin nu initial. In privinta concursurilor, mereu am avut ca target fie testarea nivelului de cunostinte, deoarece intr-o competitie se poate observa mai bine acest lucru, fie sa obtin mai multa vizibilitate si experienta. Doar stand in fata calculatorului nu poti sa obtii vizibilitate si, mai important, ai nevoie sa intalnesti tot mai multe persoane, antreprenori, persoane cu mult mai multa experienta si know-how, care te pot ajuta sa te dezvolti indiferent de directia pe care o alegi, fie ca este antreprenoriat sau o cariera in IT”, sustine Danut Turmacu.

Fara o munca sustinuta, mai arata IT-stul, nu poate exista reusita.

„Legat de vise, cred ca este normal ca o persoana sa isi doreasca multe lucruri, insa personal cred in teluri si sunt destul de ambitios. Daca o persoana ar «visa» sa ajunga ca mine, i-as recomanda sa tinteasca mult mai sus si sa aiba determinarea necesara ca sa avanseze. Sa fie talentat intr-un domeniu este intr-adevar o binecuvantare, insa in spatele fiecarui talent se afla multa munca. Consider ca nu e nimic ce nu se poate realiza prin munca”, arata tanarul antreprenor.

Danut Turmacu spune ca, asa cum i s-a intamplat si lui, multi tineri talentati si inzestrati au tendinta sa se plafoneze, pe bancile scolii, atunci cand materia obligatorie nu le mai suscita interesul. IT-stul spune ca asta este o greseala si trebui sa lupti pentru a parasi „zona de confort”.

„Consider ca cel mai periculos la varsta noastra – si ma refer aici la multi tineri talentati – este sa ajunga intr-o perioada de stagnare, deoarece au un nivel de cunostinte suficient de inalt, si sa nu mai progreseze. Mi se pare o mare greseala. Personal am trecut prin asta si este greu uneori sa iesi dintr-o asemenea zona de confort”, spune Danut Turmacu.

Desi compania s-a continua sa creasca si sa-l solicite tot mai mult, Danut Turmacu marturiseste ca vrea sa se intoarca la origini si sa-si dedice mai mult timp proiectelor de suflet.

„In ultimi ani, SecurityLayer mi-a ocupat destul de mult timp si inca imi ocupa cea mai mare parte a zilei, desi o parte din decizii le luam, inainte, pe baza de instinct pentru ca este cel mai simplu, in momentul in care ai dubii. Am fost invatat de catre un antreprenor roman faptul ca antreprenoriatul se invata si, cum eu inca sunt destul de tanar, am acordat prioritate acestui lucru ocupandu-ma direct de management general. Insa acest fapt nu mi-a acordat suficient timp pentru mine pentru a progresa si a ma implica mai mult in cercetarea diverselor proiecte pe care le am in plan. Momentan, am ajuns intr-un punct in care compania trebuie sa treaca la un alt nivel astfel incat sa am toate resursele financiare necesare pentru a cerceta si pune in practica o serie de proiecte si sa nu mai fiu limitat din aceasta privinta. In concluzie, pe termen mediu-lung intentionez sa acord, in continuare, mai multa atentie companiei iar ulterior, dupa ce ating obiectivele interne ale acesteia, o sa ma concentrez mai mult pe cercetare si proiecte noi. Imi place foarte mult antreprenoriatul, dar sa ma pot implica direct in diverse proiecte ce au legatura cu tehnologia, medicina sau alte ramuri importante este o adevarata relaxare pentru mine si imi doresc sa fac asta cat mai curand posibil”, a conchis Danut Turmacu.

sursa: mediafax