Acasă Stirile zilei Social METODELE prin care esti inselat de TAXIMETRISTI: „Cam pe toti ii PACALIM”!

METODELE prin care esti inselat de TAXIMETRISTI: „Cam pe toti ii PACALIM”!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Taximetristii din Constanta folosesc metode cu adevarat „talentate” pentru a insela clientii la ordinea zilei. Un taximetrist povesteste despre metodele prin care esti stors de bani, la prima vedere chiar legal.

Taximetristii spun ca pentru a-si putea permite sa traiasca decent trebuie sa invete, de la colegii mai „experimentati”, cum se incalca legea. Plata lor se face in functie de numarul de comenzi pe care le au in decurs de o luna, iar sumele de bani sunt mici. Din aceasta cauza, tot mai multi taximetristi aleg sa-si monteze asa numitele „maimute”, care sunt inselatorii pure pentru clienti. „Maimutele” sunt dispozitive electronice care se cupleaza in mod artizanal la instalatia electrica a aparatului de taxat. Astfel, pentru o cursa pentru care nu se parcurg decat, sa zicem, cinci kilometri, clientul poate scoate din buzunare si 20 lei – asta in cazul in care aleg sa fie… rezonabili. Lucrurile nu merg bine intotdeauna pentru taximetristi. Iata cand le merge „treaba” si cum actioneaza.

50 de bani pe apasarea de buton

„Maimutele” sunt aparate improvizate, care sunt actionate de soferi si, prin impulsuri electrice, se mareste artificial suma pe care o afiseaza aparatul de taxat. O idee simpla, prin care clientului ii este incarcata substantial „nota de plata”.

„Ideea e foarte simpla. Faci rost de o «maimuta», care este foarte usor de gasit, o montezi si incepi sa iti faci treaba. Exista multe locuri in care poti pune butonul, iar clientul nu isi da seama. De exemplu, poti bune butonul, care este foarte mic, pe schimbator, iar in momentul in care schimbi viteza il mai apesi. Multi il folosesc la semnalizare, insa aici e de discutat, pentru ca daca folosesti semnalizarea prea des isi da clientul seama, pentru ca suma este umflata prea tare. Apoi il mai poti pune la faruri, si il poti actiona osciland intre far si pozitie. La fel, clientul nu se prinde, nu are cum. Mai nou au aparut si cele cu telecomanda, iar soferul normal ca tine telecomanda ascunsa, in buzunar de obicei, si mai apasa butonul din cand in cand. La un impuls, adica o apasare de buton, iei cam 30-50 de bani”, povesteste taximetristul, al carui nume nu il vom publica din motive lesne de inteles.

O suta de lei pentru sapte kilometri

In teorie, clientii care au fost inselati se pot adresa mai multor institutii abilitate: politie, protectia consumatorului. In practica, insa, in momentul in care ai facut acest lucru, autoritatile il vor chema pe taximetristul respectiv care, bineinteles, va scapa de „maimuta”.

„Majoritatea stie cum stau lucrurile, asa ca umfla preturile mai subtil. Au fost si cazuri in care au abuzat. Era un coleg care, la un moment dat, avea «maimuta» pusa la pedale. Nu era obisnuit si cand a luat un client, pentru ca a tot folosit pedalele, a apasat butonul in continuu si pentru o cursa de sapte kilometri i-a luat omului o suta de lei. Normal ca a incercat sa se scuze, ca e aparatul stricat, asa ca i-a cerut doar zece lei. Dar de obicei taximetristii stiu cum stau lucrurile si cui pot sa ceara. Acum e o perioada linistita, a trecut vara, cand a fost bum-ul cel mare, cu turistii, carora le ceream si 50 lei pentru doi kilometri. Te mai uiti si la om, dar de obicei cam toti clientii sunt pacaliti, chiar si cu cativa lei”, conchide taximetristul.

Sursa: cugetliber.ro