Acasă Stirile zilei Megaprotest la Bucuresti! Sa iesim toti o data. Nu se mai poate!

Megaprotest la Bucuresti! Sa iesim toti o data. Nu se mai poate!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Comunitatea #Rezist organizeaza, sambata, o „intalnire de lucru” in Piata Universitatii, pentru a pune la cale mega-protestul anuntat pentru 20 ianuarie, cand romani din toate colturile tarii si-au anuntat intentia de a veni la Bucuresti pentru a demonstra impotriva masacrarii Legilor Justitiei de catre PSD si aliatii sai din Parlament.

Focusul principal al intalnirii de maine va fi:

„- Cum facem sa impartim pliante, afise, ca sa iesim din bula noastra si sa facem cat mai multe persoane sa auda despre ce se intampla in prezent cu Legile Justitiei.
– Alte metode concrete pe care le putem pune in practica pana pe 20. Nu stam sa facem filozofie, daca exista propuneri concrete, care pot sa fie implementate, le discutam”, se arata pe pagina de Facebook a evenimentului de sambata.

„Ne vedem la Fantana, la Universitate. Florin Badita o sa fie acolo sa va astepte cu un banner ca sa fie usor de recunoscut.

In functie de cate persoane ne strangem, mergem intr-un loc mai calduros si discutam acolo.

Romanii continua protestele si in 2018. Iar pentru a arata ca pentru apararea justitiei si democratiei sunt uniti si dispusi sa faca orice efort, pe 20 ianuarie, vor sa organizeze un mega-miting la Bucuresti.

Astfel, a fost creata pagina de Facebook Toate drumurile duc la Bucuresti. „Revolutia” generatiei noastre, unde sunt date toate detaliile organizatorice, existand chiar si incurajarea celor din bucuresti sa asigure cazarea pentru cei care vin din orasele mai indepartate.

„Sambata, 20 ianuarie, incurajam lumea din intreaga tara sa se alature protestelor din Bucuresti. Nu este nevoie sa iesim de multe ori in strada. Este nevoie sa iesim multi, o data. Propunem un mars Piata Universitatii – Piata Unirii – Fantani – Parlament, cu vizite la institutiile confiscate de catre majoritatea parlamentara (Avocatul Poporului, CCR, CNA) „, se arata in mesajul organizatorilor.

Deja aproape 7.000 de persoane si-au anuntat participarea la protest si alte 26.000 s-au aratat interesate de eveniment.

Apelul nu a ramas fara ecou si deja romanii au inceput sa se organizeze pe orase, ca sa vina in numar cat mai mare pentru a-si face mesajul mai bine auzit.

Astfel, au aparut si alte pagini de Facebook, cum ar fi „Tot Clujul merge in Bucuresti” sau „Timisoara protesteaza la Bucuresti”.

„Noi, cetatenii din judetul Cluj, vom merge in Bucuresti sa ne aparam libertatea si statul de drept. Consideram ca este ultimul lucru democratic pe care il putem face si indemnam pe toata lumea sa vina sa protestam in Bucuresti”, se arata pe pagina evenimentului Tot Clujul merge in Bucuresti.

Organizatorii anunta ca fiecare isi asigura singur transportul si cazarea. „Dar daca aveti initiative sa formati grupuri care sa inchirieze mijloace de transport acestea sunt binevenite”, se mai arata in mesaj.

Pana acum s-au aratat interesati de eveniment aproape 2.000 de clujeni.

Si timisorenii se mobilizeaza sa vina in Capitala.

„Recunoastem faptul ca Revolutia din 1989 a fost furata, iar structurile comuniste nu au disparut, Punctul 8 de la Timisoara nu a fost aplicat! (…) In aceste luni se doreste ca justitia sa devina un accesoriu la indemana celor care au o majoritate in Parlament.
Intr-un mod sinistru cei care au acum majoritate in Parlament doresc sa transforme Romania intr-un rai al infractorilor.

Pentru ca intelegem pericolul in care ne aflam facem apel catre toti din Timisoara care au posibilitatea de a se deplasa spre Bucuresti sa ne adunam si sa plecam impreuna cu masinile pentru a protesta la Parlament! Acest eveniment este unul la nivel national iar noi consideram ca prezenta noastra, a celor de la Timisoara este obligatorie in ziua de 20 ianuarie acolo la Bucuresti!

(…) Fara o reactie puternica a noastra riscam sa suferim mult mai rapid si mult mai puternic. Pe o perioada care nu este determinata. Dar necesitatea noastra de reactie are un termen destul de limitat si destul de prezent!”, se arata pe pagina de Facebook „Timisoara protesteaza la Bucuresti”. Timisorenii anunta ca vor avea mai multe intalniri in saptamanile ce vor urma pentru a se organiza cat mai eficient pentru plecarea la Bucuresti.

Primul protest din acest an a avut loc chiar pe 1 ianuarie. Cateva sute de oameni s-au dus in prima zi a anului in Piata Victoriei unde au strigat mesaje pentru apararea Justitiei.