Acasă Politic Klaus Iohannis a desemnat un premier interimar! Propunerea lui Ponta a fost...

Klaus Iohannis a desemnat un premier interimar! Propunerea lui Ponta a fost ignorata

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat joi ca l-a desemnat premier interimar pe ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu.

„Am acceptat demisia prim-ministrului Ponta. Am decis astazi sa numesc in pozitia de prim-ministru interimar pe domnul ministru Sorin Cimpeanu. Am semnat ambele decrete”, a declarat Iohannis la Cotroceni.

Ponta il propusese pentru functia de premier interimar pe Mircea Dusa.

Am decis ca in continuarea consultarilor cu partidele politice pe care le-am planificat pentru astazi si pentru maine, sa consult un nou actor: societatea civila.

Voi convoca pentru vineri, un grup care reprezinta atat societatea civila, cat si ceea ce se numeste strada. Este important pentru mine si doresc sa le cunosc parerile si optiunile. In acest fel, voi cunoaste atunci cand voi lua o decizie si optiunile partidelor politice, dar si optiunile societatii civile.

Cine este Sorin Cimpeanu

Sorin Cimpeanu conduce ministerul Educatiei si inainte a fost la conducerea Universitatii Agronomice din martie 2012. Tot din 2012 este si secretar general al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.

In 1986 a absolvit Colegiul National Sf. Sava, iar in 1991 Universitatea de stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti – Facultatea de imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului, in 2000 obtinand doctoratul. Dupa absolvirea facultatii, timp de un an, a fost inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari pentru imbunatatiri Funciare.

In perioada 2000-2003 a fost expert coordonator in Ministerul Educatiei si Cercetarii – Centrul National pentru Programul european Leonardo da Vinci, iar un an mai tarziu expert coordonator in Ministerul Educatiei si Cercetarii – Agentia Nationala pentru parteneriatul univesitatilor cu mediul economico – social (APART).

A fost director Irrifrance Roumanie intre 2005 si 2008, vicepresedinte al Centrului de Excelenta in cercetare – Biotehnol. intre 2004 si 2008 a detinut functia de prodecan al Universitatii Agronomice – Facultatea de imbunatatiri Funciare, unde, incepand din 1992, a detinut toate functiile didactice, de la cea de preparator pana la cea de profesor.