Acasă Timp liber Cultura J.K. Rowling: Ultimul ei roman apare si in Romania

J.K. Rowling: Ultimul ei roman apare si in Romania

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Primul roman pe care J.K. Rowling l-a scris dupa seria „Harry Potter”, dedicat cititorilor maturi si intitulat „The Casual Vacancy”, va fi tradus in limba romana, la editura Trei.

Cartea va fi publicata in limba romana dupa lansarea editiei in limba engleza, pe 27 septembrie. Deocamdata editorii nu pot avansa un termen, insa cea mai optimista varianta ar putea fi aparitia volumului in luna noiembrie. Acest roman va fi lansat simultan in America, Marea Britanie, Germania si Franta.

Noul roman abunda in umor negru, are peste 500 de pagini si descrie un univers complet diferit de cel al celebrului baiat-vrajitor Harry Potter. Actiunea din „The Casual Vacancy” are loc in orasul fictiv Pagford, unde moartea nesteptata a consilierului Barry Fairweather va semana discordie printre localnici.

Cu o piata centrala pavata cu piatra cubica si cu o manastire impunatoare, Pagford ar putea semana cu un mic paradis pur englez, insa in spatele acestei fatade dragute se ascunde un oras aflat in stare de razboi.

Cele sapte volume din seria „Harry Potter”, care s-au vandut in circa 450 de milioane de copii pe plan mondial si au stat la baza realizarii a opt filme de succes, au fost puse in vanzare si in format eBook, la sfarsitul lunii martie, pe site-ul: www.pottermore.com, lansat de J.K. Rowling in 2011.

Seria „Harry Potter” este unul dintre cele mai mari succese editoriale. Adaptarea cinematografica a seriei a avut la fel de mare succes, cu incasari de peste 7 miliarde de dolari.

In varsta de 46 de ani, J.K. Rowling, care inainte de a isi publica romanele din seria „Harry Potter” era o mama singura ce traia din ajutorul social, are o avere de aproximativ un miliard de dolari, potrivit celei mai recente liste publicate de Forbes in martie 2011.

Totodata, este considerata una dintre cele mai influente femei britanice si a fost distinsa cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii deosebite aduse literaturii pentru tineri, dar si cu Legiunea de Onoare, in Franta.