Acasă Stirile zilei Iohannis, la Washington: Romania isi face partea! Tara noastra are nevoie atat...

Iohannis, la Washington: Romania isi face partea! Tara noastra are nevoie atat de securitate, cat si de prosperitate!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Presedintele Klaus Iohannis a enumerat, intr-un discurs tinut miercuri la Washington, la o dezbatere organizata de Heritage Foundations, care sunt punctele tari ale parteneriatului strategic dintre Romania si Statele Unite ale Americii, la 20 de ani de la semnarea acestuia.

Presedintele Romaniei a insistat in fata publicului american asupra faptului ca Romania ramane un „membru atlantist fidel” si ca flancul Estic trebuie tratat intr-o logica coerenta si unitara.

in partea de Est a Europei, Rusia incearca sa-si sporeasca influenta prin forta, a amintit Klaus Iohannis, care a asigurat ca Romania e capabila sa-si duca rolul pana la capat, fiind dedicata atat proiectului european, cat si Parteneriatului Strategic.

Abordarea fata de miscarile Rusiei trebuie sa fie unitara, a precizat seful statului roman care se va intalni, vineri, cu liderul de la Casa Alba, Donald Trump.

Klaus Iohannis a precizat, totodata, ca Romania are nevoie atat de securitate, cat si de prosperitate, spunand ca economia, comertul si energia reprezinta motoare ale parteneriatului strategic dintre SUA si Romania.

„Prezenta trupelor americane este pentru noi cel mai puternic semnal de sprijin si solidaritate. Suntem fericiti de decizia administratiei Trump de a creste finantarea in aceasta directie. in partea de Est a Europei, Rusia incearca sa-si sporeasca influenta prin forta: interventie in Georgia, implicare in Ucraina, anexarea Crimeei. impotriva acestui lucru cred ca trebuie dialog cu Rusia, dar bazat pe o puternica descurajare. Trebuie sa ne mentinem unitatea in cadrul UE, dar si in cadrul relatiilor cu SUA cu privire la Rusia”, a declarat Iohannis.

Unitatea NATO e importanta, este nevoie de solidaritate transatlantica, a precizat seful statului roman care a amintit ca Romania a fost prima tara care s-a conformat rapid la cerinta de a aloca 2% din PIB pentru aparare.

„Ca partener pe care te poti baza, Romania isi face partea: am respectat promisiunea de a aloca 2% din PIB pentru aparare. A fost una dintre prioritatile mele cand am preluat presedintia. Decizia a fost adoptata cu un suport aproape unanim. De asemenea, Romania este mandra sa colaboreze cu industria de aparare americana”, a mai spus Iohannis.

Iohannis le-a amintit americanilor ca Marea Neagra are o pozitie strategica, iar Romania se afla la rascrucea marilor trasee comerciale si geopolitice.

„Pe langa securitate, natiunea noastra trebuie sa aiba parte si de prosperitate. Comertul si energia reprezinta motoare ale parteneriatului dintre SUA si Romania. Dupa Brexit, Romania va fi al 6-lea membru din UE ca marime, suntem pozitionati strategic la rascrucerea marilor rute comerciale si energetice… Romania se afla intr-un trend ascendent al cresterii economice in ultimii ani”, a explicat Iohannis.

Ce spune Iohannis despre intalnirea de vineri cu Trump

seful statului, Klaus Iohannis, a declarat miercuri ca intalnirea pe care o va avea vineri cu presedintele SUA, Donald Trump, va avea un impact pozitiv major asupra publicului din Romania, dar si asupra comunitatii romanesti din Statele Unite.

„Sunt fericit sa pot impartasi povestea noastra de succes presedintelui Trump, vineri, cand vom avea convorbiri la Casa Alba. intalnirea noastra va fi importanta nu numai la nivel politic, ci va avea un impact pozitiv major asupra publicului roman de acasa, asupra comunitatii romanesti din SUA, asupra comunitatilor de afaceri din tarile noastre si asupra tuturor celor care au depus eforturi (…) pentru a face relatia noastra mai solida”, a afirmat Iohannis in cadrul dezbaterii ’20 Years After – The Relevance of the Romanian – U.S. Strategic Partnership in the Current International and Security Context’, organizata de Heritage Foundation.

El a amintit ca anul acesta se implinesc 137 de ani de relatii diplomatice intre Romania si SUA, transmite Agerpres..

„Pe langa aceasta, in 2018 tara mea aniverseaza centenarul Marii Uniri, un eveniment care nu ar fi fost posibil fara angajamentul de principiu al presedintelui Woodrow Wilson pentru democratie si autodeterminare nationala”, a adaugat Iohannis.

Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a participat miercuri, 7 iunie a.c., in a treia zi a vizitei pe care o intreprinde in Statele Unite ale Americii, la dezbaterea cu tema ,,Dupa 20 de ani: relevanta Parteneriatului Strategic dintre Romania si SUA in actualul context international si de securitate”, organizata de Heritage Foundation, unul dintre cele mai influente think-tank-uri din SUA si la nivel global. Evenimentul a fost moderat de presedintele organizatiei, domnul Edwin Feulner.

in cadrul interventiei sale, Presedintele Klaus Iohannis a trecut in evidenta evolutia statului roman pe parcursul celor 20 de ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic cu SUA, in 1997, perioada ce a coincis, in mare parte, cu tranzitie Romaniei catre un stat pe deplin democratic, membru al UE si NATO.