Acasă Stirile zilei India va lansa o misiune spatiala in 2013, pentru a studia planeta...

India va lansa o misiune spatiala in 2013, pentru a studia planeta Marte! VIDEO

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

India intentioneaza sa lanseze in luna octombrie o misiune spatiala de studiere a planetei Marte, informeaza AFP.

Bugetul acestei misiuni a fost estimat la 70 de milioane de dolari, fiind mai mic cu 20 de milioane de dolari decat bugetul anuntat in septembrie 2012 de Organizatia pentru cercetari spatiale din India (ISRO), care mizase initial pe o lansare in luna noiembrie a acestui an.

„Mai multe misiuni spatiale sunt programate pentru 2013, inclusiv prima misiune a Indiei catre Marte” si lansarea primului satelit de navigatie, a declarat presedintele Indiei, Pranab Mukherjee, cu prilejul inaugurarii noii sesiuni parlamentare.

Proiectul marcheaza implementarea unei noi etape din ambitiosul program spatial al Indiei, care a permis acestei tari sa trimita cu succes in spatiu, in urma cu trei ani, prima ei sonda spatiala. Un prim zbor spatial cu echipaj uman la bord este prevazut de autoritatile indiene pentru anul 2016.

INDIA-SCIENCE-SPACE-ISRO

Programul spatial indian reprezinta un motiv de mare mandrie nationala, dar el este in acelasi timp aspru criticat pentru costul sau exorbitant, intr-o tara care se confrunta in continuare in anumite zone cu o mare saracie.

Lansat in 1963, programul spatial al Indiei a avut ca obiectiv principal reducerea dependentei acestei tari de alte puteri mondiale in ceea ce priveste lansarea de sateliti.

India si-a facut intrarea pe piata internationala a lansarilor comerciale odata cu plasarea pe orbita, in 2007, a unui satelit italian. In ianuarie 2008, o racheta indiana a lansat un satelit-spion israelian.

Programul spatial indian a inregistrat insa si un regres important in decembrie 2010, atunci cand un lansator a explodat si a cazut in Golful Bengal, dupa ce s-a abatut de la traiectoria de zbor initiala.

Sursa: mediafax.ro