IKEA ar putea deschide noi magazine în România

Peste 50 de milioane de produse vândute, 14,3 milioane de vizitatori și 4,6 milioane de cataloage distribuite printre consumatori. Sunt doar câteva cifre făcute publice de IKEA la cinci ani de la deschiderea magazinului din Zona Comercială Băneasa.

”În aceşti 5 ani, am primit constant cereri de a deschide noi magazine IKEA în România, direct din partea consumatorilor. Ne dorim să facem următorii paşi spre a veni mai aproape de şi mai mulţi români. Practic, acesta este principalul obiectiv pentru următorii cinci ani în România” a spus Cornel Oprişan, Retail Manager IKEA România.

Loading...

De altfel, cei cinci ani de la deschiderea IKEA în România au fost marcați și de vizita lui Mikael Ohlsson, preşedinte şi CEO al IKEA Group, la magazinul din Băneasa. ”Suntem abia la început pe piaţa din România şi credem că există un potenţial de dezvoltare foarte mare, atât în privinţa retailului, cât şi a producţiei locale”, a subliniat acesta.

 Ofertă adaptată pentru România

Reducerile costurilor prin optimizarea procesului logistic sau a unor noi metode de producţie şi menţinerea preţurilor la un nivel mai scăzut a făcut posibilă adaptarea ofertei IKEA la nevoile consumatorului din România.

IKEA este o companie de mobilier şi decoraţiuni de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Compania deține peste 320 de magazine în 38 de ţări, dintre care 37 de magazine sunt francize deţinute de alte companii. În România, până în luna martie 2010 IKEA a fost operat în sistem de franciză locală, după această dată devenind parte din IKEA Group.

Loading...
spre