H&M a vandut in cele 11 magazine din Romania de 127 milioane de coroane suedeze (circa 14,3 milioane euro) in ultimele trei luni, conform datelor marelui retailer suedez preluate de finantistii.ro.

In medie, raportat la numarul de magazine deschise, vanzarile din Romania sunt aproape de doua ori peste cele din tarile vecine, chiar daca in multe H&M este prezent de mai multi ani decat in Romania.

Pe de o parte, asta inseamna ca marele grup suedez a fost „prost sfatuit” atunci cand a ales sa intre tarziu la noi in tara, adica in urma cu doar un an, la finele lui martie 2011.

Pe de alta parte, asta poate sa confirme odata in plus, un adevar devenit banal, acela ca romanii, chiar daca au o putere de cumparare mai redusa, nu sunt extrem de cumpatati cand vine vorba de banii dati pe haine. Acest lucru e valabil si pentru alte bunuri…

In cifre, per magazin, H&M a vandut in Romania de 11,54 milioane de coroane suedeze in perioada decembrie – februarie.
Prin comparatie, in Republica Ceha, Slovacia si Ungaria, vanzarile per magazin au fost aproape la jumate cat in Romania, mai precis intre 6 si 7 milioane de coroane. In Polonia au fost putin peste 7 milioane de coroane.

Singura care se apropie timid la acest capitol de Romania este Slovenia, cu vanzari de 9,25 coroane. Asta desi puterea de cumparare a slovenilor este mult mai mare decat a romanilor, fiind foarte aproape de a austriecilor.

Cifrele nu se schimba prea mult daca avem in vedere ca dimensiunile magazinelor pot sa difere si nici daca luam in calcul ca in cele trei luni, in Slovacia, Ungaria sau Republica Ceha s-a mai deschis cate un magazin iar in Polonia inca doua.

In Polonia oricum exista deja 91 de magazine H&M, in Republica Ceha 25 iar in Ungaria 21. In Romania exista doar 11.

Am luat in calcul fostele tari comuniste, actualmente membre UE. Diferenta intre aceste tari se dovedeste astfel diferita atat in ceea ce priveste comportamentul consumatorilor cat si in privinta concurentei de pe piata.

Ca planuri de viitor, grupul suedez va deschide in aprilie un magazin la Arad, in Atrium Center dupa care va continua extinderea in Palas Iasi, Electroputere Craiova, Promenada Braila si Iulius Mall Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.