Fiul fostului procuror general adjunct Traian Gherasim, a fost ridicat, joi, de procurorii anticorupţie, alături de un om de afaceri din Timişoara, susţin surse judiciare. Avocatul Andrei Gherasim – fiul fostului adjunct al procurorului general al României, Traian Gherasim – ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi, pentru o soluţie favorabilă într-un dosar, spun sursele citate.
Acest caz s-ar fi constituit în urma denunţului unui judecător, care ar fi refuzat banii daţi de omul de afaceri Nicolas Man.
Pe de altă parte, omul de afaceri timişean Nikolaus Man, suspectat că a încercat să dea mită unor judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost prins, joi, de poliţişti, în timp ce încerca să părăsească ţara prin Vama Cenad.
Andrei Gherasim este avocat din 15 martie 2003 în Baroul Bucureşti.
Tatăl său, Traian Gherasim a fost judecător la Secţia penală a ICCJ până în luna septembrie 2011. El fusese numit la ICCJ în martie 2002, după ce cu o lună înainte fusese revocat din funcţia de procuror general adjunct al României (când era şef al Miisterului Public Ilie Botoş-n.r.).