Acasă Stirile zilei Bani EURO a atins MAXIMUL ultimelor două luni în România

EURO a atins MAXIMUL ultimelor două luni în România

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Euro a atins miercuri un maxim al ultimelor opt săptămâni faţă de dolar, iar acţiunile europene sunt în creştere, susţinute de aşteptările ca Grecia să încheie în curând un acord pentru al doilea program de susţinere financiară, conform Mediafax.

Investitorii anticipează că problema Greciei va fi rezolvată într-un fel sau altul„, a declarat Paul Mendelsohn, director pentru investiţii la compania Windham Financial Services.

Euro a urcat la 1,3275 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel atins după 12 decembrie.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 este în creştere cu 0,3%, la cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni.

Liderii politici eleni se vor întâlni miercuri, 8 februarie, pentru a aproba un nou set de măsuri de austeritate, necesare pentru obţinerea celui de-al doilea program de finanţare din partea FMI şi UE, în valoare de 130 de miliarde de euro.Oficialii europeni au avertizat că întregul plan de salvare trebuie convenit cu Grecia şi aprobat de zona euro, Banca Centrală Europeană şi FMI înainte de 15 februarie.