Acasă Stirile zilei După al doilea război mondial, Charles Taylor, primul șef de stat condamnat

După al doilea război mondial, Charles Taylor, primul șef de stat condamnat

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri


El a devenit primul fost şef de stat condamnat de către justiţia internaţională de la procesul de la Nuremberg. Charles Taylor, în vârstă de 64 de ani, fost preşedinte al Liberiei, a fost găsit vinovat de crime împotriva umanităţii şi de crime de război comise în Sierra Leone.

Judecătorul Richard Lussick, care e enumerat 11 capete de acuzare, între care viol, crime şi comiterea unor acte inumane, a declarat:

„Camera vă găseşte vinovat pentru acordare de ajutor şi încurajarea următoarelor crime.”

Taylor este „responsabil din punct de vedere penal” pentru crime împotriva umanităţii şi crime de război comise între 1996 şi 2002, în cursul Războiului din Sierra Leone, a mai precizat judecătorul.

”Pedeapsa o va ispăşi într-o închisoare din Marea Britanie”

a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Foreign Office.

Andreea Mușatescu