Acasă Stirile zilei Social Dosarul „Valiza”: Victor Piturca si Teia Sponte, la instanta suprema, unde va...

Dosarul „Valiza”: Victor Piturca si Teia Sponte, la instanta suprema, unde va fi adus si Gigi Becali!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Victor Piturca, si vicepresedintele Consiliului de Administratie al clubului Steaua, Teia Sponte, au venit, luni, la instanta suprema, unde se judeca recursul in dosarul „Valiza”, in care sunt acuzati, alaturi de Gigi Becali, de fapte de coruptie.

Completul de cinci judecatori de la instanta suprema continua luni discutiile in dosarul „Valiza”, aflat in faza de recurs dupa ce procurorii anticoruptie au atacat decizia de achitare a lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piturca si Radu Gheorghe Marino.

La Inalta Curte de Casatie si Justitie va fi adus si finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, care se afla in penitenciar dupa ce a fost condamnat definitiv, in urma cu o saptamana, de instanta suprema la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii.

La sediul ICCJ a ajuns si managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, dar acest nu are nicio calitate in dosarul „Valiza”.

Avocatul lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, a declarat, la intrarea in sediul instantei supreme, ca se asteapta ca instanta sa respinga recursul procurorilor in dosarul „Valiza”.

Intrebat daca este posibil ca instanta sa dispuna o condamnare la inchisoare cu executare, avocatul a spus ca daca au fost doua rasturnari de situatii in celelalte dosare, nu inseamna ca trebuie sa existe si a treia. Ela precizat ca in dosarul „Valiza”, Becali nu are cum sa primeasca o condamnare la inchisoare cu executare, intrucat s-au aplicat circumstante atenuante in celelalte dosare si s-a coborat sub minumum special de pedeapsa.

Reprezentantii instantei supreme au declarat pentru MEDIAFAX ca pentru termenul din 27 mai Gigi Becali a fost citat la Penitenciarul Rahova, unde este incarcerat din 20 mai, dupa ce a fost condamnat definitiv, de catre un complet de la ICCJ, la trei ani de inchisoare cu executare intr-un alt dosar, cel al schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii Nationale.

Gigi Becali ar urma sa dea declaratii in fata instantei, asa cum le-a spus acesta judecatorilor la termenul din 22 aprilie. Becali spunea atunci, la iesirea din sala de judecata, ca ar fi vrut sa le prezinte judecatorilor tabloul ultimilor 12-13 ani din fotbalul romanesc si totodata sa le solicite, la final, ridicarea sechestrului instituit pe cei 1,7 milioane de euro.

Totodata, Radu Gheorghe Marino si Victor Piturca vor anunta instanta daca mai vor sa dea declaratii in recurs.

Dosarul „Valiza” se afla in faza de recurs dupa ce procurorii anticoruptie au atacat decizia de achitare a inculpatilor.

Judecarea recursului a avut un primit termen in 25 martie, cand completul format din presedintele ICCJ Livia Stanciu, Francisca Maria Vasile, Sandel Lucian Macavei, Ionut Mihai Matei si Rodica Cosma au decis amanarea cauzei pentru 22 aprilie, dupa ce Gigi Becali, Alina Florentina Ciul si Teia Sponte au cerut instantei acordarea unui termen pentru pregatirea apararii si angajarea de avocati. Totodata, Becali a solicitat atunci instantei sa ia act de faptul ca nu mai doreste sa dea nicio declaratie in acest dosar.

La termenul din 22 aprilie, instanta a constatat ca alti doi inculpati din dosar, respectiv Radu Gheorghe Marino si Victor Piturca, nu sunt prezenti in sala de judecata si nici nu exista mentiunea clara daca vor sau nu sa dea declaratii. Astfel, instanta a amanat din nou judecarea cauzei, pentru 27 mai, si le-a precizat avocatilor celor doi sa-i intrebe sau sa obtina declaratii date de acestia la notar privind optiunea de a oferi sau nu marturii in instanta. De asemenea, judecatorii au amanat audierea lui Becali.

Un complet de trei judecatori al instantei supreme a decis in 17 aprilie 2012, cu doua voturi pentru si unul impotriva, achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piturca si Radu Gheorghe Marino in dosarul „Valiza”, apreciind ca lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii de coruptie.

Unul din cei trei judecatori din complet a avut o opinie separata, considerand ca acestia trebuie condamnati la inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei.

In cazul lui Raul Volcinschi, instanta a luat act de incetarea procesului penal, intrucat a decedat.

Decizia de achitare a fost contestata de procurori la completul de cinci judecatori al instantei supreme.

In decembrie 2008, Gigi Becali a fost trimis in judecata in dosarul „Valiza” de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, fiind acuzat de dare de mita si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Victor Piturca a fost trimis in judecata pentru favorizarea infractorului, fostul vicepresedinte al Consiliului de Administratie al clubului Steaua, Teia Sponte, pentru complicitate la dare de mita, iar Alina Ciul, unul dintre avocatii lui Becali, si Radu Marino au fost acuzati de favorizarea infractorului si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, in 11 mai 2006, finantatorul FC Steaua ar fi promis fiecarui jucator al clubului „Gloria 1922 Bistrita” sume de bani cuprinse intre 5.000 si 10.000 de euro pentru ca acestia sa isi indeplineasca atributiile de serviciu prevazute in contractele de munca, Regulamentul intern al clubului si in Regulamentul Federatiei Romane de Fotbal. Concret, fotbalistilor de la Bistrita li se cerea sa-si apere corect sansele si sa obtina un rezultat favorabil in meciul cu Rapid Bucuresti din 12 mai 2006.

Doi ani mai tarziu, in perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucatorilor de la „Universitatea Cluj” aflati pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului National de Fotbal – Liga I – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, acestia urmand, la fel ca in cazul precedent, sa isi indeplineasca indatoririle de serviciu, sa-si apere corect sansele si sa castige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, preciza DNA.

Sursa: mediafax.ro