Dezvaluiri care iti dau fiori! „Scriau cu marker pe ce mai ramasese din pielea pacientilor”! Eram ultima speranta, ultimul spital inainte de IML

Raw Life and Style

In urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoana. In 13 zile de la tragedie au decedat alte 26 de persoane, numarul victimelor ajungand, joi, la 53.

Directorul spitalului Universitar dezvaluie intr-un interviu pentru ziare.com cum a trait noaptea de cosmar de pe 30 octombrie.

Prof. dr. Catalin Cirstoiu, directorul Spitalului Universitar Bucuresti cosmarul primelor ore dupa incediul de la Colectiv, scenele socante la care a asistat: „Scriau cu marker pe ce mai ramasese din pielea pacientilor, pe picioare, numele lor si un cod, numarul de prezentare in UPU. (…) A fost un efort pe care oamenii nu l-au vazut.”

Cirstoiu a precizat ca din 24 de pacienti ajunsi in viata de la Colectiv la SUB, 11 erau in stare critica, unul a murit in spital. 5 au fost trimisi in strainatate, insa doi au murit dupa transferul in Marea Britanie. Ceilalti sunt bine.

Vineri, 30 oct, ora 22.30. Unde erati?

Acasa. Atipisem. Primul semnal l-am primit de la dna dr. Coriu, sefa sectiei ATI, de-abia numita de cateva zile, si care era de garda: „Vin arsi dupa arsi”. Atat a scris.

In 20 de minute am ajuns la spital unde am dat de o imagine pe care greu o sa o pot uita. Pacientii veneau unii dupa altii. Dar pana sa vina ei, in camera de garda erau deja pacienti, unii chiar in stare grava.

Echipa s-a impartit intre pacientii deja existenti, care aveau drepturile lor, si cei 25 care au venit unul dupa altul de la Colectiv.

Cati medici au venit de acasa?

Toti de la ATI, toti de la chirugie plastica. S-au facut echipe mixte.

I-ati chemat?

Cine sa fi stat sa dea telefoane? Era un singur ofiter de serviciu care a mai sunat in diverse locuri, dar medicii au venit cu totii din proprie initiativa, absolut voluntar. Si nu numai ei. Au venit asistentele, chiar si personalul administrativ, cei care se ocupa cu executia contractelor de achizitii, s-au gandit ca poate e nevoie de ajutor.

Era vorba nu numai de resursa umana a spitalului, ci si de resursa materiala, cu tot ceea ce trebuie pentru tratarea pacientului.

Pe la ora 1, dupa furtuna, nu mai era nimeni in camera de garda. Era o liniste atat de apasatoare ca n-am sa o uit multa vreme, in totala contradictie cu tot ce se intamplase pana atunci.

Scriau cu marker pe ce mai ramasese din pielea pacientilor, pe picioare, numele lor si un cod, numarul de prezentare in UPU. Cu ocazia asta am realizat ca in 10 ani am avut 4 milioane de prezentari in camera de garda a SUB, un numar fabulos.

Fiecare pacient avea foaie de observatie, era esential sa nu le incurci, trebuiau completate corect, minut cu minut. A fost un efort pe care oamenii nu l-au vazut. Registratoarea aceea care statea la calculator… Biata fata, era disperata!

In spatele medicilor erau asistentele, infirmierele, registratorii, cei de la paza care incercau sa-i tempereze bland pe apartinatorii disperati. Oamenii voiau informatii, noi nu stiam ce informatii sa le dam, nu ne era clar care pacient era al cui.

A fost haos?

Nu. Tocmai ca nu a fost haos. Daca era haos nu reuseam. Au fost niste oameni care si-au facut treaba la locul lor. A fost un efort urias: internare, identificare pacient, intocmire documente. Miros de fum…

Click pe aceeasi tema:  Cozmin Gusa, patronul Realitatea Tv, tinta unei tentative de asasinat!

Si multa suferinta.

Oh, Doamne! Si nu numai a pacientilor, ci si a familiilor. Unii isi cautau copiii, intrebau daca avem neindentificati.

Imi aduc aminte o femeie care isi cauta baiatul. N-o sa-i uit niciodata privirea cand i s-a spus ca nu mai avem niciun pacient neidentificat. E dincolo de cuvinte….Eram ultima speranta, ultimul spital inainte de IML. Dupa aceea am vazut numele baiatului printre cei decedati.

Noi am avut doar doi neidentificati initial. Unul s-a identificat rapid. Era un tanar mai preocupat de ce se intampla cu prietena lui decat de el. Ne-a aratat o fotografie si atunci am realizat ca e vorba despre una dintre pacientele in stare critica.

A murit?

Nu. Amandoi sunt bine acum.

Cei care se trezesc isi amintesc iadul din Colectiv?

Sunt oameni in suferinta…. Noi am incercat sa nu le redesteptam amintirile si sa vorbim despre momentul actual, cum se simt, de ce au nevoie. Unii sunt zambitori. Un tanar arhitect, ars pe maini, a promis ca ne face un perete la intrarea in spital….

Dupa faza aceasta acuta urmeaza recuperarea dificila. Oamenii acestia cu arsuri grave au trecut printr-un soc emotional si vor avea nevoie de consiliere. Unii vor avea o fizionomie total schimbata, poate tulburari de vedere.

O arsura la o mana nu inseamna doar arderea tegumentului. Sub el sunt tendoane, vor avea contracturi daca nu vor face kinetoterapie imediat, nu vor putea lua nici o cana in mana. Ingrijirea unui pacient ars in starea post acuta e o arta.

Cand ati realizat componenta chimica a leziunilor?

A fost clara imediat. Erau pacienti fara arsuri, dar cu leziuni pulmonare. Era clara o intoxicatie cu fumul aspirat, ori o arsura de cai aeriene.

Si ati folosit acel cianokit?

Noi am avut pacienti cu semne evidente de intoxicatie cu monoxid de carbon. Cianokit-ul este util cand ai intoxicatie cu acid cianhidric si numai in momentul imediat urmator intoxicatiei. Am vazut mai tarziu ca acolo erau si acid clorhidric, monoxid de carbon, dioxid de carbon, o combinatie despre care nimeni nu stia ce poate provoca.

Repet, simptomatologia pacientilor nostri era de intoxicatie cu monoxid de carbon la care se adaugau leziunile cailor aeriene si ale plamanului la nivel intim, alveolar- plamanul de soc. Cam asta aveau toti, unii cu dominanta pe componenta arsurii, altii cu dominanta pe componenta pulmonara.

Ati avut tot ce v-a trebuit in spital?

Da am avut tot, pentru ca a existat aceasta actiune prioritara in ATI. E un progam derulat de Ministerul Sanatatii care asigura un plus de finantare bolanvilor critici din terapie intensiva. Aceasta actiune prioritara ne-a permis sa avem materiale sanitare, medicamente. Acum doi ani n-am fi avut.

De ce a fost nevoie atunci de donatii?

Orice donatie e binevenita. Niciun spital public nu o duce pe roze. Vom trece toate donatiile, care vin in continuare, pe site-ul spitalului. Noi avem zilnic o mie de oameni in spital si ei au nvoie de aceeasi atentie si vor beneficia de ajutorul primit de la cetateni.

Trebuie sa stiti ca nu am avut niciodata un numar atat de mare de pacienti arsi in acelasi timp. In 40 de ani de existenta a SUB, acesta a fost un eveniment unic.

Si atunci nu trebuia cerut ajutor mai repede? Sa zicem de la medici din tara care sa vina sa va ajute, daca materiale ati avut.

Oamenii mei si-au facut treaba cu dorinta, cu incredere in ei. Eu am incercat sa-i mai trimit acasa sa se odiheasca si nu au vrut. Plecau cate 2-3 ore sa se schimbe si se intorceau. Erau epuizati, dar foarte ambitionati si foarte devotati.

Click pe aceeasi tema:  Pe care din cele doua Elene din viata sa iubeste mai tare presedintele Basescu

Le veti plati ore suplimentare?

Nu. Si niciunul nu m-a intrebat asa ceva. As vrea sa stiti ca in aceste zile, spitalul a mers mai departe. SUB a avut in fiecare zi in jur de 900 de pacienti internati, 80-100 de internari/ zi, consultatii, spitalizari de zi.

Au fost doua lumi: a bolnavilor critici si cea obisnuita a spitalului de urgenta, cu accidente rutiere etc. A doua zi dupa Colectiv a venit un pacient ars intr-o baraca, 50% din suprafata corpului. E bine, a inceput recuperarea.

Ca sa tragem linie. Cati pacienti de la Colectiv au intrat in SUB, cati au murit, cati mai sunt critici?

Au intrat 25, unul era deja decedat cand a ajuns la noi. 11 erau critici. Dintre ei 5 sunt in stare foarte buna acum si ar putea sa plece de la noi ca sa inceapa recuperarea, iar 5 au fost trimisi in strainatate, in Olanda, Austria si Marea Britanie. Doi dintre cei trimisi in Marea Britanie s-au prapadit acolo.

In spital am pierdut unul singur pentru care nu s-a mai putut face nimic, a avut leziuni multiple-socul arsului.

Mai aveti acum vreun pacient in stare critica?

Nu. Gratie unui efort supraomenesc al colegilor de la ATI. A fost o provocare. De-abia schimbasem conducerea sectiilor de ATI si chirugie plastica. A fost o intinerire a sectiilor si chiar daca am avut unele dubii, in momentul acesta sunt sigur ca am procedat corect.

Au fost trei medici sefi tineri ai sectiilor ATI, dna dr. Coriu, dr. Boros, venit de la un spital privat intr-un spital public, si care a fost aici non stop, si dr. Penes. La plastica – doi medici admirabili: dr. Oproiu si dr. Albu. Medici tineri care si-au dovedit eficienta si profesionalismul.

Nu o spun doar eu, ci si medicii veniti din afara. Protocolul a fost respectat, pacientii critici au fost izolati, au plecat fara infectii, au fost stabili, transportati exact atunci cand s-a putut si au ajuns cu bine la destinatie. Medicii merita toata lauda.

Sunt totusi multe reprosuri ca transportul in strainatate a inceput prea tarziu, ceea ce a diminuat sansele ranitilor.

Vedeti, trauma medicilor abia acum incepe! Ei stiu cat au muncit si cat s-au dedicat in zilele acestea si vad o atitudine ciudata la adresa lor. Multi spun: trebuia sa-i duceti in strainatate din prima zi. Nu pot fi dusi din prima zi!

Intre raniti am avut cetatean german, repatriat pe cheltuiala statului german abia in ziua a 7-a tocmai pentru ca asiguratorul german a spus ca pacientul nu e transportabil in primele zile. Doar dupa ce a iesit din faza acuta s-a pus problema repatrierii.

Unde mai e recunostinta fata de munca medicilor romani? Nu mai e. Cazuri medicale sunt evaluate de oameni care nu au competenta necesara. Dar nici nu ma asteptam sa fie altfel. Le-am si spus: orice dragoste dureaza trei zile.

Dupa 20 de ani, in care toata lumea ne-a blamat ca suntem incompetenti, ca nu stim sa tratam pacienti, cum sa creada cineva ca acum am stiut? Toata lumea porneste de la premisa ca s-a gresit.

Daca noi vom continua sa blamam medicii, nu stiu daca va fi bine. Nu ar trebui sa ne mai punem intrebarea de ce pleaca…









Cititi pe larg AICI

spre