Acasă Stirile zilei DESCOPERIRE in judetul Covasna: Fragmente de craniu si colti ai unui animal...

DESCOPERIRE in judetul Covasna: Fragmente de craniu si colti ai unui animal preistoric!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Fragmente din craniul unui animal preistoric de mari dimensiuni au fost descoperite in zona localitatii Ariusd din judetul Covasna.

Directorul Muzeului Depresiunii Baraolt, Demeter Laszlo, a declarat, miercuri, ca in zona localitatii Ariusd au fost descoperite, marti, fragmente din craniul unui animal preistoric.

„In urma eroziunii solului a iesit la suprafata acest schelet de craniu. Un localnic care l-a gasit m-a anuntat despre aceasta descoperire. Este vorba de un fragment de craniu si doi colti in lungime de 25 de centimetri si aproximativ 11 centimetri latime”, a spus Demeter.

Directorul Muzeului din orasul Baraolt a explicat ca primele date arata ca scheletul ar fi apartinut fie unui mamut, fie unui mastodont, fiind exclusa varianta de a fi ramasitele altui animal, avand in vedere marimea coltilor.

Demeter a precizat ca urmeaza ca scheletul sa fie analizat de paleontologi.

Un schelet de mastodont aproape intact, care a fost descoperit in urma cu circa patru ani tot in judetul Covasna, la cariera de exploatare a lignitului din Racosul de Sus, se afla in prezent la Muzeul Depresiunii Baraolt. Conducerea muzeului vrea sa amenajeze o sectie de paleontologie in care sa fie expus si acest mastodont.

Sursa: mediafax.ro