DESCOPERIRE ARHEOLOGICA: Peste 1.400 de morminte din Evul Mediu au fost gasite la Biserica Neagra din Brasov! – Cap Limpede

DESCOPERIRE ARHEOLOGICA: Peste 1.400 de morminte din Evul Mediu au fost gasite la Biserica Neagra din Brasov!

Peste 1.400 de morminte din Evul Mediu au fost descoperite de arheologi in curtea Bisericii Negre din centrul vechi al Brasovului, potrivit mediafax.ro.

Potrivit arhitectului municipiului Brasov, Marilena Manolache, in urma sapaturilor arheologice din curtea Bisericii Negre, incepute in aprilie 2012, au fost descoperite peste 1.400 de morminte, precum si diverse obiecte valoroase din punct de vedere istoric, intre care mai multe podoabe si bucati de vase.

Cele mai importante descoperiri sunt doua placi funerare de la inceputul secolului al XVIII-lea, una dintre acestea fiind intreaga si avand doi metri lungime, 80 de centimetri latime si 30 de centimetri inaltime. Aceasta placa a fost gasita chiar la intrarea principala de la Biserica Neagra.

De asemenea, arheologii au descoperit cateva gropi pentru provizii, care se presupune ca ar data din secolul al XIII-lea, precum si scheletul unui cal.

Toate obiectele gasite au fost transportate intr-un depozit al Bisericii Evanghelice urmand ca, dupa restaurare, sa fie duse la Muzeul de Istorie.

Santierul arheologic va fi inchis la sfarsitul lunii august, urmand sa inceapa lucrarile de reabilitare a curtii Bisericii Negre.

„In aceasta saptamana se va restrange santierul din fata intrarii principale a Bisericii Negre, iar pana la sfarsitul lunii august se va finaliza si aceasta etapa a descarcarii arheologice”, a declarat arhitectul Marilena Manolache.

Lucrarile de reabilitare si amenajare a curtii au inceput in 3 aprilie, in cadrul unui proiect derulat de Fundatia „Salvati centrul istoric al Brasovului”, avand ca membrii Primaria Brasov si Biserica Evanghelica C.A. din Romania-Parohia Brasov.

Inainte de inceperea lucrarilor de amenajare a Curtii „Johannes Honterus” a Bisericii Negre, a fost necesara cercetarea arheologica pentru a putea fi evaluat situl.

spre