Acasă Life Monden Demi Moore s-a externat din clinica de dezintoxicare

Demi Moore s-a externat din clinica de dezintoxicare

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Actriţa Demi Moore a părăsit clinica de dezintoxicare din staţiunea Sundance, din statul Utah, unde se internase, recent, pentru a primi tratament contra „dependenţei şi a unor tulburări de alimentaţie”, şi a plecat în vacanţă, într-o destinaţie turistică ce nu a fost precizată.

Presa internaţională anunţa, la începutul lunii februarie, faptul că actriţa americană s-a internat în clinica Cirque Lodge din Sundance.

Potrivit unei surse citate de femalefirst.co.uk ., Demi Moore nu se grăbeşte să se întoarcă în Los Angeles şi comunică doar cu un grup mic de persoane.

În acelaşi centru de dezintoxicare s-ar mai fi tratat celebrităţi precum Lindsay Lohan, Eva Mendes şi Mary-Kate Olsen.

Demi Moore a fost spitalizată la sfârşitul lunii ianuarie, după ce poliţia din Los Angeles a înregistrat un apel de urgenţă de la domiciliul acesteia. Se pare că actriţa şi-ar fi pierdut cunoştinţa în timpul unei petreceri care avea loc la ea acasă.

După internare, agentul său de presă a anunţat că actriţa a fost spitalizată din cauza extenuării.

Însă, potrivit site-ului specializat în ştiri mondene tmz.com, motivul spitalizării ar fi fost anorexia de care suferă artista şi un abuz de substanţe interzise, mai precis Adderrall, un medicament pe bază de amfetamine utilizat de obicei pentru a trata narcolepsia şi tulburările hiperkinetice cu deficit de atenţie. Informaţia nu a fost însă confirmată. Surse apropiate actriţei au spus că anorexia şi abuzul de astfel de substanţe constituie o problemă pentru Demi de aproximativ un an.

În februarie, Rumer Willis, fiica cea mare a actriţei cu fostul ei soţ Bruce Willis, a dezvăluit faptul că mama ei, care s-a despărţit de Ashton Kutcher în noiembrie 2011, din cauza infidelităţii actorului, „este pe cale să se vindece” şi a spus că „întreaga familie crede în ea”.

Actriţa în vârstă de 49 de ani şi soţul său, actorul Ashton Kutcher, în vârstă de 33 de ani, au anunţat, în noiembrie 2011, că divorţează după un mariaj care a durat şase ani. Relaţia dintre Moore şi Kutcher a cunoscut momente tulburi din septembrie anul trecut, când o femeie din San Diego a spus că a avut o aventură cu actorul, într-un weekend petrecut de el în acest oraş.

Demi Moore a devenit, în anii ’90, una dintre cel mai bine plătite actriţe de la Hollywood, fiind cunoscută din filme precum „Fantoma mea iubită/ Ghost”, „Oameni de onoare/ A Few Good Men”, „Propunere indecentă” şi „Hărţuire sexuală/ Disclosure”.