Istoricul Neagu Djuvara, un roman respectat, ne da fiori cu declaratiile sale dintr-un interviu acordat Digi 24, spunand ca suntem coplesiti de musulmani si nu mai este nimic de facut.
„Vorbiti cu un om de 98 de ani si jumatate si Franta pe care am cunoscut-o este cea de acum 80 de ani. In acesti 80 de ani s-au intamplat in toata lumea, dar mai ales in vestul Europei, niste schimbari dramatice, schimbari de populatie. Traim un moment de cumpana, un moment de mare schimbare in Europa de Vest. Europa de Vest e coplesita de coloniile pe care ea, cu mandrie si cu inconstienta, le-a facut in veacurile trecute si acum asta se intoarce impotriva lor”, afirma istoricul Neagu Djuvara, care a fost educat si s-a stabilit in Franta, imediat dupa razboi, intr-un interviu acordat Digi 24.
„Astia ii colonizeaza ei pe francezi si pe germani si pe englezi. E clar, Dar nu putem, face decat sa constatam. Nu exista vinovati aici, ca sunt mase intregi de oameni care au gandit la fel. Imi aduc aminte, eram tanar in Franta, la 20 si ceva de ani, si aveam prieteni dragi, rude prin sotia mea, care e frantuzoaica, si ii vedeam – acum, judecand dupa atatia ani – ca erau inconstienti: cum domnule, pierdem L’Algerie Francaise? Ce franceza domnule, ca erau de trei ori mai multi decat voi!”, a spus el in interviul pentru Digi24.
„Este un fel de razbunare a soartei impotriva acestor europeni care au vrut sa colonizeze lumea intreaga. Francezii au vrut sa colonizeze Africa de Nord si au facut din Algeria doua judete franceze – Algerie Francaise se spunea, doua judete frantuzesti – si uite cele doua judete, care sunt mai populate decat Franta si care se rastoarna impotriva lor acum, cum au venit gramada in Franta, ca sunt liberi sa vina sa circule”, spune istoricul.
„Problema cu libertatea presei este accidentala. Problema de baza este, pentru noi, acum, pentru noi europenii, hai sa spunem ca suntem cu totii europeni occidentali, asa ca nu mai conteaza faptul ca noi ne-am legat de Occident numai de 200 de ani, dar suntem Occidentul, ori s-a schimbat situatia mondiala, adica cei care sunt musulmani, nu intamplator, din Java si pana in Maroc, bagati de seama – o jumatate din lumea pe care o cunoastem este musulmana. Astea sunt consecintele. Prin urmare noi suntem coplesiti de musulmani. Nu mai e nimic de facut, nu e vina nimanui. E un accident istoric pe care il traim”, a mai spus Neagu Djuvara.
Sursa: evz.ro