„Ca ne nastem cu o preferinta pentru gustul dulce se stie. Traim 9 luni in burta mamei, unde e cald si bine, hraniti fiind cu lichid amniotic dulceag. Vine apoi momentul alaptatului la san sau cu biberonul, dar tot lapte dulce bem si tot cald si bine ne e.
Relatia dulce= bun se dezvolta automat si de aceea, si mai tarziu pe parcursul vietii, preferinta pentru gustul dulce tradeaza mai ales nevoia de siguranta, de confort, de iubire, de paradisul pierdut al copilariei in care nu aveam nici griji, nici probleme.
Gustul dulce denota mai ales o foame afectiva, o cautare instinctiva a unei stari de bine ce tine mai mult de suflet decat de corp. Dulcele hraneste o inima flamanda, fie ca o recunoastem sau nu, fie ca o constientizam sau nu.
Preferinta pentru gustul sarat dimpotriva, se dobaneste, se invata. Desi suntem omnivori, deci se presupune ca putem manca orice, e dificil sa ne construim o alimentatie diversificata pentru ca asta inseamna sa ne invingem neofobia-teama de tot ce e nou.
Asa ca iata-ne in fata unui impas: orice aliment dulce ne place si orice aliment nou, cu gust diferit de dulce, ne sperie. A invata sa accepti si sa iubesti alimentele mai putin facile, mai putin seducatoare, mai putin dulci presupune curajul de a incerca, de a experimenta.
Descoperirea de gusturi noi, familiarizarea si consumul unei diversitati de alimente nu se produc de la sine ci treptat in timp, atunci cand crestem, pe masura ce evoluam. Educatia simturilor incepe din copilarie si tine mult de exemplul pe care il primim in familie, de felul in care mananca parintii nostri. Vine apoi momentul separarii de mama (psihologic si emotional), incepe constructia propriei identitati (inclusiv alimentare) si incepe maturizarea. Ori asta inseamna gustul sarat, o noua etapa, un alt nivel…e gustul experientei.
Nu e nimic rau sa avem o preferinta pentru gustul dulce, inseamna doar ca nu suntem pregatiti sa ne luam zborul din cuib, inseamna ca mai avem de crescut…”, conchide Mihaela Bilic pe Facebook.
