Acasă Stirile zilei Bani Cupru Min va plăti redevenţele actuale până când Guvernul va modifica taxa

Cupru Min va plăti redevenţele actuale până când Guvernul va modifica taxa

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Viitorul proprietar al Cupru Min Abrud va plăti actuala redevenţă pentru minereuri neferoase, de 4%, şi nu va beneficia de o clauză specială care să interzică creşterea acestora, de genul celei de la Petrom, astfel că nu va fi scutită de creşterea taxei atunci când Guvernul va decide în acest sens.

„În contractul de privatizare a Cupru Min nu va exista o clauză specială, tip Petrom, pe baza căreia viitorului proprietar al companiei să nu i se aplice o majorare ulterioară a redevenţei. Proprietarul Cupru Min va plăti redevenţele actuale până când Guvernul va modifica taxa”, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Pătruţi.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, vineri, că ordonanţa de urgenţă privind majorarea redevenţelor pentru minereuri feroase şi neferoase, aur, platină şi argint, transportul şi tranzitul petrolului a fost lecturată de Guvern la finele anului trecut, dar nu şi publicată în Monitorul Oficial, urmând să fie din nou prezentată în şedinţă de guvern.

El a arătat că actul normativ nu a fost trimis la Monitor din „motive administrative” şi nu a produs astfel efecte juridice, iar actualul Executiv, pentru a evita neclarităţi, a decis ca documentul să fie reintrodus în circuitul de avizare şi semnat de noii miniştri, urmând să fie din nou prezentat Cabinetului.

Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că ordonanţa nu a fost semnată de premierul de atunci, Emil Boc.

Ordonanţa dublează redevenţa pentru aur, platină şi argint, de la 4% la 8% din valoarea producţiei, şi majorează taxa de la 4% la 6% pentru pentru producţia de cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, metale radioactive, pământuri rare, pietre preţioase şi semipreţioase, precum şi pentru ape minerale terapeutice, ape termoninerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice.

La începutul acestei săptămâni, firma canadiană Roman Copper Corp. a câştigat licitaţia pentru preluarea Cupru Min Abrud la preţul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane euro.

Roman Copper este o corporaţie fondată de banca de investiţii Bayfront Capital Partners din Toronto (Canada). Bayfront Capital Partners este o companie canadiană cu activităţi de investment banking, care oferă servicii de consultanţă pentru finanţare corporatistă, restructurare financiară şi în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor.

Ministerul Economiei a transmis, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că Bayfront Capital Partners din Canada, acţionarul unic al firmei Roman Copper, va susţine preluarea acţiunilor deţinute de stat la Cupru Min Abrud şi plata datoriilor acestora cu participarea unor investitori din Canada, Europa şi SUA.

Ministerul nu a precizat la ce investitori se referă.