El era un barbat dur, cu o voce groasa si o fire aspra. Ea, o femeie delicata, supusa si discreta.

Aveau doi baieti pe care-i crescusera cum putusera mai bine. Acum erau oameni la casa lor. Dupa ce si-a vazut fiii casatoriti, femeia a devenit din ce in ce mai trista. Era pe zi ce trece mai slaba si mai neputincioasa.

Barbatul ingrijorat a mers cu sotia la doctori ca sa afle de ce sufera. A facut analize dupa analize, dar doctorii nu au reusit sa-i puna un diagnostic.
Pe cand femeia era internata in spital, medicul il chema pe barbat in cabinetul sau si-i spuse:

-„Sotia dumneavoastra, pur si simplu nu mai vrea sa traiasca. Noi nu i-am gasit nicio afectiune majora, care s-o aduca in aceasta stare.”

Barbatul veni la capataiul femeii lui, o lua de mana si-i zise cu voce tremuranda:

-Tu nu trebuie sa mori.

– De ce? intreba sotia. Toti oamenii mor.

– Tu nu, ii zise sotul, pentru ca eu am nevoie de tine.

– Si de ce nu mi-ai spus-o pana acum?, intreba femeia schitand un suras trist in coltul gurii”.

Din acea zi, starea sotiei s-a inbunatatit, asfel incat a fost externata dupa o saptamana. Au trait pana la batranete convinsi ca totul are un rost atunci cand cineva are nevoie de tine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.