Acasă Life Monden Cristi Minculescu va canta impreuna cu Nutu Olteanu!

Cristi Minculescu va canta impreuna cu Nutu Olteanu!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Cristi Minculescu a inceput sa colaboreze din nou cu Nutu Olteanu, fondatorul Iris, cei doi urmand sa sustina in curand si concerte pe scenele din Romania, potrivit Fundatiei Culturale Phoenix.

Ideea reapropierii de Nutu Olteanu s-a materializat la insistentele Fundatiei Phoenix, care il reprezinta pe Cristi Minculescu, se spune in comunicat.

Fondator al trupei Iris (alaturi de Emil Lechinteanu si Nelu Dumitrescu), compozitor al primelor succese ale grupului si chitarist solo in anii ’80, Nutu Olteanu s-a stabilit in Suedia la inceputul anilor ’90, urmandu-si cariera de instrumentist, solist vocal si profesor de muzica.

Sporadic, a avut aparitii si pe scenele din Romania, de cele mai multe ori ca „guest musician” alaturi de alti fosti colegi – Holograf.

Potrivit comunicatului, Nutu Olteanu s-a alaturat noului proiect al lui Cristi Minculescu „cu inima deschisa”. La noul proiect vor participa si doi muzicieni suedezi cu care Nutu Olteanu colaboreaza in mod constant: Anders Diephuis si Ken Sundberg.

„La fel de entuziast, Cristi a luat avionul de la Munchen la Stokholm si s-au pus cu totii pe repetitii, ca in cele mai bune vremuri. Rezultatul il va vedea si auzi si publicul din Romania in primele aparitii in concert, care vor fi anuntate in curand”, se mai spune in comunicat.

Repertoriul va reuni „piese antologice din patrimoniul Iris, dar si doua compozitii noi”, alaturi de „cateva preluari omagiale din istoria muzicii mondiale”.

Sursa: mediafax.ro