Sfantul sarbatorit de Biserica Ortodoxa in fiecare an la 27 iulie, si-a castigat renumele de „doctorul fara de arginti“ dupa ce a facut minuni, vindecand pe gratis numerosi bolnavi.
Credinciosii ortodocsi il sarbatoresc pe data de 27 iulie pe Sfantul Pantelimon, unul dintre mucenicii la care romanii se roaga atunci cand sunt in suferinta.
„Este unul dintre sfintii vechi ai ortodoxiei care, datorita tamaduirilor pe care le-a infaptuit si pentru care nu cerea nicio rasplata, a fost numit «doctorul fara arginti». Nu intamplator este cinstit de medici si de oamenii aflati in suferinta“, explica parintele Paul Tudorache, preot la parohia „Sf. Cuvioasa Parascheva“ din Calarasi.
Pe 27 iulie, in biserici au loc slujbe, iar faptul ca Sf. Pantelimon are cruce neagra in calendar inseamna ca are parte de cantari importante in aceasta zi. Blestemati sa-i loveasca ciuma in credinta populara, in aceasta zi exista obiceiul de a nu face nimic in gospodarie, pentru a nu avea necazuri, arata adevarul.
Cine lucreaza in aceasta zi va fi urmarit de necazuri, mai spune traditia. In trecut, despre cei care munceau pe 27 iulie se zicea ca erau condamnati sa se imbolnaveasca de ciuma, sa aiba parte de ceasuri negre si paguba in viata de familie.
In aceasta zi se spune sa cerbul iese din apa si aceasta incepe sa se raceasca, iar frunza teiului se intoarce pe dos, semn ca vara se duce. Tot in aceasta zi se spune ca se mananca porumb si dovlecei, pentru ca oamenii sa fie vigurosi in timpul iernii.
De Sfantul Pantelimon se impart multe fructe, pentru ca poamele sa nu fie viermanoase anul urmator. Fratele mai mic al Sfantului Ilie, Sfantul Pantelimon, cunoscut si ca Sfantul Ilie cel mic (sau cel schiop), sau Pintilie Calatorul, incearca sa-l faca pe acesta sa fie mai indurator cu credinciosii care cad in pacat. Sfantul Pantelimon se serbeaza pentru a linisti trasnetele, arsurile si caderile de grindina.
Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor. Se spune ca facea minuni in randul bolnavilor si ca, de asemenea, si-a impartit toata averea saracilor.
Conform scrierilor teologice, Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei. El a vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Primul sau nume a fost „Pantoleon“, adica „cel in toate puternic ca un leu“.
Atras de invatatura crestina, ca urmare a influentei dragostei mamei sale, acesta va inceta a mai cerceta caile la moartea acesteia. A terminat cu succes scoala de medicina la Nicomidia. Apoi a fost remarcat de imparat, care l-a si ales drept medic al sau. incepuse sa fie tot mai iubit si cautat de oameni, motiv pentru care a atras invidia altor medici, care l-au denuntat la imparat dupa ce Pantoleon a ingrijit un crestin chinuit din ordinele imparatului.
Atunci, acesta porunceste ca tamaduitorul sa fie supus unor chinuri groaznice, dupa care decide sa-i fie taiat capul. Se spune in traditia crestina ca, in momentul decapitarii sfantului, din rana lui nu a curs sange, ci lapte. Sute de lacasuri de cult din Patriarhia Romana isi sarbatoresc hramul in ziua Sfantului Pantelimon.