Acasă Stirile zilei COREEA DE NORD confirma: TESTUL NUCLEAR a reusit! RUSIA condamna actiunea! FOTO...

COREEA DE NORD confirma: TESTUL NUCLEAR a reusit! RUSIA condamna actiunea! FOTO + VIDEO

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Coreea de Nord confirma testul nuclear subteran, potrivit unor surse oficiale.

Coreea de Sud a detectat semnele „unui cutremur artificial” in Coreea de Nord, marti, a transmis agentia sud-coreeana Yonhap, sugerand ca Phenianul a efectuat un al treilea test nuclear, asa cum a anuntat la sfarsitul lui ianuarie.

Potrivit Organizatiei Tratatului de Interzicere Completa a Testelor Nucleare (CTBTO), testul constituie „o amenintare clara” la adresa securitatii internationale.

Coreea de Nord a confirmat ca a efectuat marti al treilea test nuclear „cu succes”, o operatiune confirmata si de catre Ministerul Apararii vecinului si inamicului sau, Coreea de Sud.

„Al treilea test nuclear a fost efectuat cu succes”, a anuntat agentia oficiala KCNA, precizand ca aceasta operatiune are ca scop sa „apere securitatea nationala si suveranitatea” tarii „impotriva ostilitatii continue a Statelor Unite”.

test nuclear 7 test nuclear 1 test nuclear 2 test nuclear 4 test nuclear 5

Bomba utilizata pentru efectuarea testului subteran in Coreea de Nord, marti, este un dispozitiv „miniaturizat”, a anuntat agentia oficiala KCNA.

„Acest test nuclear de nivel inalt a avut, spre deosebire de cele din trecut, o putere exploziva mai mare si a utilizat un dispozitiv miniaturizat si mai usor”, potrivit agentiei oficiale.

Ban Ki-moon condamna testul nuclear

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a condamnat testul nuclear nord-coreean, care este „profund destabilizator”, a anuntat marti purtatorul sau de cuvant.

„Este o incalcare clara si grava a rezolutiilor Consiliului de Securitate”, a declarat secretarul general al ONU, potrivit purtatorului de cuvant Martin Nesirky.

Coreea de Sud a detectat un cutremur „artificial” in Coreea de Nord

Conform agentiei sud-coreene, „un seism artificial a fost detectat in Coreea de Nord„, in regiunea Kilju (nord-est) unde se afla complexul Punggye-ri utilizat pentru teste nucleare.

Cutremurul a avut loc la ora locala 11:57 (04:57, ora Romaniei).

Seulul a estimat la sase-sapte kilotone puterea exploziei produse de posibilul test nuclear, marti, in nord-estul Coreei de Nord, revizuind in scadere o estimare anterioara care anunta o putere de zece kilotone.

Seismografele au detectat un cutremur cu magnitudinea 4,9 la instalatia pentru teste nucleare utilizata de Phenian, in nord-estul tarii, a anuntat un purtator de cuvant al Ministerului sud-coreean al Apararii.

„Convertind, am calculat o putere cuprinsa intre sase si sapte kilotone”, a declarat purtatorul de cuvant Kim Min-seok pentru presa.

Ministerul sud-coreean al Apararii a mai anuntat ca Phenianul a avertizat in avans Beijingul si Washingtonul de efectuarea acestei operatiuni.

Rusia condamna testul nuclear nord-coreean

Rusia condamna testul nuclear efectuat de catre Coreea de Nord, apreciind ca este vorba despre o incalcare a rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU, a declarat marti o sursa diplomatica pentru agentia Interfax, relateaza AFP.

„Condamnam aceste actiuni ale Coreei de Nord si consideram, la fel ca in cazul lansarii unei rachete balistice efectuate anterior, ca este vorba despre o incalcare a rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU”, a declarat aceasta sursa.

Sursa: mediafax.ro