Acasă Stirile zilei Bani Contract de 700.000 de euro pentru construcţia unui pavilion românesc la o...

Contract de 700.000 de euro pentru construcţia unui pavilion românesc la o expoziţie în Coreea

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Compania A&A Company Co.Ltd a câştigat proiectul de construcţie a Pavilionului României la Expoziţia Internaţională 2012 „Living Ocean and Coast”, Yeosu, Republica Coreea, valoarea totală a contractului, semnat la sediul MAE, fiind de aproape 700.000 de Euro.

„Astăzi, 8 martie 2012, a avut loc, la sediul MAE, ceremonia de semnare a contractului de lucrări privind proiectarea, construcţia, amenajarea, dotarea, întreţinerea şi dezasamblarea/demolarea Pavilionului României la Expoziţia Internaţională 2012 «Living Ocean and Coast», Yeosu, Republica Coreea. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa ambasadorului Republicii Coreea în România, Im Han-taek, a comisarului Secţiunii Române pentru EXPO 2012, Ferdinand Nagy şi a reprezentanţilor companiei câştigătoare a contractului de lucrări, A&A Company Co., Ltd. – David Choi, director general şi Ji Su Kim, arhitect”, se arată într-un comunicat al MAE remis, joi seară, agenţiei MEDIAFAX.

Ambasadorul Republicii Coreea în România, Im Han-taek, a subliniat, potrivit MAE, faptul că pavilionul ţării noastre – „Delta” – este „deosebit de interesant”, şi „poate constitui un reper expoziţional pentru pavilioanele construite în site-ul EXPO 2012, având în vedere că ilustrează atât de bine tema generală a expoziţiei internaţionale «Living Ocean and Coast»”.La rândul său, Comisarul Ferdinand Nagy a precizat, potrivit MAE, că participarea României la acest eveniment internaţional se va axa pe o activitate intensă de promovare economică şi culturală şi constituie o bună ocazie de a materializa prevederile Parteneriatului Strategic şi ale Planului Comun de Acţiune.

La 14 februarie 2012, la sediul Ambasadei României din Seul, a avut loc şedinţa de deschidere a ofertelor pentru procedura „proiectarea, construcţia, amenajarea, dotarea, întreţinerea şi dezasamblarea/demolarea Pavilionului României la Expoziţia Internaţională 2012 «Living Ocean and Coast», Yeosu, Republica Coreea”, în cadrul căreia au depus oferte patru companii, menţionează MAE.

” Valoarea estimată a contractului este de 700.000 euro, iar criteriul de atribuire a fost «preţul cel mai mic». Oferta declarată câştigătoare aparţine companiei A&A Company Co.,Ltd., pentru suma de 630.117,56 euro fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 63.011,76 euro (10% în conformitate cu prevederile legale din Republica Coreea), total 693.129,32 euro. Pavilionul României la Expoziţia Internaţională Yeosu 2012, Republica Coreea, cu o suprafaţă de 414 m2, denumit generic «Delta», este structurat pe două nivele: nivelul accesului în pavilion, parterul şi nivelul mezaninului”, se arată în comunicat.

Conceptul participării României la EXPO 2012 Yeosu va evidenţia în principal unicitatea şi importanţa ecologică a Deltei Dunării, precizează MAE, precum şi a zonelor protejate ale acesteia, generate de bio şi etnodiversitate, în contextul dezvoltării durabile, modul de facilitare a percepţiei senzoriale a vizitatorilor în legătură cu necesitatea protejării biosferei Delta Dunării,dar şi cu frumuseţile naturale ale zonei, modul de informare a vizitatorilor asupra problematicii globale de dezvoltare durabilă şi a măsurilor durabile pentru protejarea Deltei Dunării, a faunei şi florei acesteia.