Acasă Stirile zilei Social Consiliul Superior al Magistraturii s-a intrunit in cvorum legal pentru a decide...

Consiliul Superior al Magistraturii s-a intrunit in cvorum legal pentru a decide demisia Monei Pivniceru

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a intrunit legal, sedinta Plenului incepand joi dimineata, urmand a se lua in discutie si demisia Monei Pivniceru din magistratura.

„Cred ca sunt lucruri mult mai importante decat numirea doamnei Pivniceru, oamenii fiind foarte nemultumiti si neincrezatori in institutiile statului. Fie ca au vazut ce s-a intamplat la CC, fie ca au vazut ce s-a intamplat la CSM, ori judecatorii, procurorii, magistratii trebuie sa recastige increderea oamenilor. Sa fie responsabili”, a declarat Victor Ponta, la intrarea in sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde urmeaza sa participe in calitate de ministru interimar al Justitiei.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii trebuia sa ia in discutie, miercuri, demisiile Monei Pivniceru din CSM si din magistratura, procedura in urma careia aceasta va putea prelua Ministerul Justitiei, unde, din 7 august, interimatul este asigurat de premierul Victor Ponta.

Sedinta Plenului CSM nu s-a putut desfasura din cauza ca au fost prezenti doar 14 membri, in conditiile in care pentru a fi intrunit cvorumul era nevoie sa participe minim 15 membri ai Consiliului.

La sedintele plenului CSM, conditia de cvorum este de 15 membri prezenti dintre cei 19 ai Consiliului.