Chaleo, căsătorit de două ori şi tatăl a 11 copii, a murit de bătrâneţe în cursul dimineţii, a declarat o purtătoare de cuvânt pentru AFP.
Averea sa era estimată la cinci miliarde de dolari anul trecut, ceea ce a făcut din el al doilea cel mai bogat om din Thailanda, potrivit revistei Forbes, potrivit căreia acesta a fost cel mai bogat om din ţară în 2009.
Potrivit presei locale, el provine dintr-o familie modestă de origine chineză din provincia Phichit, în nordul Thailandei, care trăia din creşterea raţelor şi comerţul cu fructe.
El a venit la Bangkok pentru a-l ajuta pe fratele său în farmacia acestuia, după care a devenit vânzător şi a înfiinţat, ulterior, o companie de produse farmaceutice.
În 1984, el a înfiinţat Red Bull împreună cu austriacul Dietrich Mateschitz, care a descoperit existenţa băuturilor energizante vizitând Asia.
Chaleo şi Mateschitz deţin fiecare câte 49 la sută din Red Bull, restul de 2 la sută fiind deţinut de unul dintre fiii lui Chaleo.
Băutura (care conţine taurină, vitamine şi cafeină), produsă în uzina lui Chaleo, este vândută în peste