Acasă Stirile zilei Social COD ROSU de INUNDATII in Gorj si Valcea! VIDEO

COD ROSU de INUNDATII in Gorj si Valcea! VIDEO

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Avertizare de COD ROSU de inundatii pe rauri din judetele Gorj si Valcea, valabila marti de la 14.15 pana la 23.00, in timp ce codul portocaliu de inundatii pe rauri din noua judete a fost prelungit pana miercuri dupa-amiaza.

Potrivit avertizarii, ca urmare a precipitatiilor cu caracter torential inregistrate in ultimele ore si a celor estimate, se vor inregistra scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie si cresteri rapide de debite si niveluri cu depasirea cotelor de pericol, pe Gilort amonte de statia hidrologica Tg. Carbunesti (judetul Gorj), pe raul Lotru (judetul Valcea), pe cursul superior al Oltetului si pe afluentul sau Cerna (judetele Gorj si Valcea).

Un numar de 42 de persoane din comuna valceana Vaideeni ramase izolate pe o insulita, marti dupa-amiaza, intre apele umflate ale paraului Luncavat, au fost evacuate cu elicopterele, mai multe case din catunul in care locuiau acestea fiind luate de viitura, ca si animalele din gospodarii.

Elicopterele trimise la Vaideeni, in judetul Valcea, au scos dintre ape 42 de persoane ramase izolate pe o insulita inconjurata de viituri, a declarat prefectul judetului Valcea, Dumitru-Nicu Cornoiu, aflat la Vaideeni.
Potrivit acestuia, mai multe case din catunul din care cei 42 de oameni au fost evacuati au fost luate de ape, la fel si animalele din gospodariile localnicilor.

”Nu se poate spune cate case au fost distruse si luate de viituri, pentru ca nimeni nu poate ajunge acolo. Pe insula formata intre ape au aterizat elicopterele care au luat oamenii. Este o imagine de cosmar, e ceva infernal, copaci intregi au fost luati si sunt purtati de ape”, a afirmat prefectul de Valcea.

Dumitru-Nicu Cornoiu a spus ca oamenii evacuati vor fi dusi la scoala sau la unele pensiuni existente in zona, precizand ca nu exista probleme legate de spatiile de cazare, desi numarul persoanelor care nu vor mai avea unde sa se intoarca acasa in catunul distrus de ape ar putea ajunge la aproape o suta, in conditiile in care nu toti se aflau in localitate in momentul in care au venit viiturile.

Potrivit prefectului, multe dintre persoanele evacuate nu au posibilitati financiare si vor avea nevoie de ajutor din partea autoritatilor pentru a-si reface casele luate de viituri.

Marti dupa-amiaza, la Vaideeni sunt asteptati sa ajunga vicepremierul Gabriel Oprea si ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa.

Vaideeni nu este singura localitate din judetul Valcea grav afectata de inundatii.

Astfel, o familie formata din trei persoane a fost evacuata dintr-o casa din localitatea Lapusata, la scurt timp dupa ce oamenii au fost scosi din zona de pericol casa fiind luata de viitura, iar o persoana intrand in soc si fiind dusa la spital, a precizat prefectul judetului.

Conform acestuia, si in localitatea Valdesti mai multe familii au fost evacuate din casele din cauza viiturilor.

Secretarul de stat in MAI Raed Arfat a anuntat ca au fost trimise elicoptere in sprijinul oamenilor si in localitatile Radeni, Vladeasa si Malaia.

De asemenea, marti dupa-amiaza, pe langa drumurile nationale 7A si 65C, care au fost inchise circulatiei din cauza aluviunilor, pe alte doua drumuri nationale din judetul Valcea au fost impuse restrictii.

Astfel, conform datelor furnizate de Politia Judeteana Valcea, DN 67 B este blocat in localitatea Fartatesti, iar in statiunea Calimanesti, unde s-au produs caderi de pietre si vin viituri de pe versati, nu se circula, traficul rutier fiind deviat pe centura orasului.

Totodata, marti dupa-amiaza sunt inundate si statiunile Olanesti si Calimanesti, dar si localitatea Fartatesti.

Premierul Victor Ponta a inspectat, marti dupa-amiaza, comuna gorjeana Bengesti si un baraj din zona, precum si orasul Novaci, unde o viitura de peste trei metri a afectat grav orasul, sute de oameni fiind evacuati, la ora transmiterii acestei stiri Ponta indreptandu-se spre Polovraci.

„Bine ca nu s-a intamplat nimic rau. Si uite, domnul primar ii facem drumurile. E bine? Sa nu mai fiti suparati pe noi „, le-a spus Victor Ponta localnicilor din comuna Bengesti.

Dupa ce a discutat cu primarul acestei comune, premierul, insotit de catre vicepremierul Liviu Dragnea, a spus ca merge sa vada situatia barajului din zona, dupa care s-a deplasat la Novaci, unde a stat putin timp, spunand ca se va intoarce „spre seara”, urcandu-se in masina si plecand spre Polovraci.

O femeie insarcinata in noua luni din localitatea Ciomagesti, judetul Arges, a ramas blocata intr-o ambulanta care nu a mai putut inainta spre spital din cauza aluviunilor de pe drum, autospeciala fiind tractata de un tractor al localnicilor pentru a fi scoasa din zona inundata.

Potrivit datelor furnizate de catre reprezentantii Prefecturii Arges, marti dupa-amiaza, o autospeciala a Serviciului de ambulanta care preluase o gravida din localitatea Ciomagesti a ramas blocata pe un drum din cauza aluviunilor si nu a mai putut inainta.

Echipajul medical de la ambulanta a fost solicitat sa intervina pentru a prelua o femeie gravida in noua luni, care urmeaza sa nasca, insa ambulanta a ramas blocata pe drumul dintre localitatile Uda si Vedea.

Autospeciala a fost trasa de un tractor al localnicilor, iar la ora transmiterii acestei stiri a reusit sa treaca de zona necirculabila si se indreapta catre Spitalul Judetean din Pitesti.

 

Sursa: mediafax.ro