Acasă Stirile zilei Cele mai bune zece documentare si lungmetraje despre 11 Septembrie 2001! VIDEO

Cele mai bune zece documentare si lungmetraje despre 11 Septembrie 2001! VIDEO

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

9. Cel care s-a aruncat de pe WTC

Cel ce s-a aruncat de pe World Trade Center a pornit de la fotografia facuta de Richard Drew pentru Associated Press, in care a surprins un barbat in timp ce cadea de pe unul din turnurile gemene de la World Trade Center, la ora exacta 9:41:15, in timpul atacurilor din 11 septembrie 2001 din New York. Subiectul imaginii – a carui identitate ramane inca necunoscuta – a fost unul dintre oamenii blocati la ultimele etaje ale zgarie-norilor si care, de spaima, au preferat sa sara in gol decat sa moara arsi de vii. Aproximativ 200 de persoane si-au gasit moartea aruncandu-se de pe World Trade Center in acea zi. Oficial, toate mortile survenite in urma atacurilor, cu exceptia celor ale teroristilor, au fost clasificate ca omucidere (sinuciderile au fost excluse), iar autoritatile au declarat ca nu pot clasifica persoanele care au murit sarind din cele doua turnuri ca fiind “sinucigasi”: “Un sinucigas este acela care se duce la birou dimineata stiind ca se va omori sarind… Acesti oameni au fost fortati de flacari si fum sa se arunce afara din cladire.” 11 septembrie: Cel ce s-a aruncat de pe World Trade Center este un film documentar despre povestea care sta in spatele fotografiei. A fost facut de cineastul american Henry Singer si filmat de Richard Numeroff, un director de fotografie din New York. Filmul documentar are la baza un articol aparut in revista Esquire. De asemenea, au fost folosite mai multe fotografii cu oameni care s-au aruncat disperati de pe World Trade Center in acea zi fatidica.