Acasă Politic Cat costa postacii Elenei Udrea!? DNA-ul a aflat pretul corect!

Cat costa postacii Elenei Udrea!? DNA-ul a aflat pretul corect!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Procurorii DNA care au cerut prelungirea arestului preventiv in dosarul ”Gala Bute” in cazul Elenei Udrea arata ca pana la acest moment probele releva ca „inculpatii Breazu Tudor Liberiu si Topoliceanu Ana Maria foloseau sumele obtinute din infractiunile de luare de mita pentru plata unor servicii efectuate in interesul organizatiei Bucuresti a Partidului Democrat Liberal si al inculpatei Udrea Elena Gabriela, cu stiinta acesteia”.
In referatul cu propunerea prelungirii masurii arestarii in cazul Elenei Udrea, anchetatorii noteaza ca „inculpatii achitau lunar suma de 3.000 de euro persoanei care a coordonat intr-o perioada echipa de comunicare a organizatiei PDL Bucuresti, dupa care s-a ocupat exclusiv de comunicarea publica a inculpatei Udrea Elena Gabriela”.
„De asemenea, inculpatii achitau sume care ajungeau uneori la 10.000 euro lunar unui grup de persoane, pentru care foloseau titulatura «postaci» si al caror rol era de a posta comentarii sub identitati fictive pe paginile de internet ale unor ziare sau portaluri de stiri”, se mai arata in documentul citat.
Procurorii mai spun ca ”postacii” primeau zilnic de la persoana care s-a ocupat de coordonarea echipei de comunicare ”mesajele pe care trebuia sa le promoveze, dupa care accesau paginile de internet care le erau indicate si comentau articolele relevante pentru a canaliza opinia participantilor la aceste discutii in directia dorita”.
„«Postacii» erau platiti in functie de numarul comentariilor formulate, pe baza unor statistici tinute de acest coordonator al echipei de comunicare a organizatiei PDL Bucuresti, care s-a ocupat exclusiv de comunicarea publica a inculpatei Udrea Elena Gabriela”, se mai arata in referatul ancehtatorilor.
Anchetatorii subliniaza ca pentru aceste plati, mai ales pentru sumele mari de bani date internautilor, nu se incheiau forme legale de plata.
„Toate aceste plati se realizau fara a fi intocmite documente justificative, cu stiinta inculpatei Udrea Elena Gabriela, care primea periodic informari pe mail cu privire la situatia platilor si la eficienta «postacilor» de la Breazu Tudor si de la coordonator”, arata procurorii DNA.

Povesti nemuritoare! Oare?

Echipa de comunicare a Elenei Udrea sustine ca elementele invocate in cererea DNA de prelungire a masurii arestului preventiv reprezinta „doar parti minore” ale declaratiilor de la confruntarile de joi, ca sunt „trunchieri” si „denaturari”, iar documentul DNA pare din categoria „povesti nemuritoare”
„Elementele invocate in cererea DNA de prelungire a masurii arestului preventiv reprezinta doar parti minore ale declaratiilor facute la confruntarile de ieri. Sunt trunchieri si denaturari menite sa inventeze un narativ public de culpabilizare a Elenei Udrea. Documentul DNA pare sa faca parte din categoria «povesti nemuritoare»”, se arata in textul postat pe contul de Facebook al Elenei Udrea, semnat de echipa de comunicare.
De asemenea, sursa citata mentioneaza ca ar fi fost de dorit ca DNA sa prezinte in intregime declaratiile.
„Avem incredere ca vor aparea public informatii care sa faca lumina cu privire la continutul real al confruntarilor dintre Udrea si denuntatorii sai. Ar fi fost de dorit ca DNA sa prezinte in intregime declaratiile”, se mai arata in aceasta postare.
Tudor Breazu si Ana Maria Topoliceanu foloseau banii din mita pentru plata unor servicii in interesul PDL Bucure?ti si al Elenei Udrea, platind lunar 3.000 de euro coordonatorului echipei de comunicare si 10.000 de euro unor persoane pentru care foloseau titulatura ”postaci”, spun anchetatorii.