Acasă Stirile zilei Care sunt SANCTIUNILE UE impuse sefilor serviciilor rusesti de informatii! Rusia AMENINTA:...

Care sunt SANCTIUNILE UE impuse sefilor serviciilor rusesti de informatii! Rusia AMENINTA: UE a pus in pericol cooperarea in domeniul securitatii!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Uniunea Europeana i-a sanctionat pe sefii serviciilor rusesti de informatii pentru implicarea acestora in criza din Ucraina, Ministerul rus de Externe amenintand ca noile sanctiuni UE risca sa puna capat oricarei cooperari in domeniul securitatii.

UE „a pus in pericol, ca sa vorbim clar, cooperarea internationala in domeniul securitatii”, reactioneaza cu furie ministerul rus fata de decizia anuntata sambata de catre UE.

Secretarul Consiliului rus pentru Securitate Nikolai Patrusev, un fost sef al FSB, se afla si el pe aceasta noua lista.

„Extinderea listei de sanctiuni constituie o marturie directa a optiunii tarilor din UE de a reveni asupra cooperarii cu Rusia in domeniul securitatii internationale si regionale”, a afirmat Moscova, citand agravarea crizelor din Afganistan, Orientul Mijlociu si Africa de Nord.

Condamnand ceea ce a catalogat drept „masuri iresponsabile”, Rusia a anuntat ca este sigura ca „asemenea decizii vor fi primite cu entuziasm de catre sustinatorii terorismului international”.

UE a adaugat 15 persoane si 18 entitati pe lista de sanctiuni, publicata sambata in Jurnalul oficial, pe care se afla in total 87 de persoane si 20 de entitati vizate de blocarea averilor/activelor si o interdictie de calatorie.

Pe aceasta lista au fost inscrise numele sefului Serviciului Federal de Securitate (FSB) Nikolai Bortnikov, al sefului serviciilor de informatii, Mihail Fradkov, si numele presedintelui cecen Ramzan Kadirov.

Membrii conducerii Consiliului rus pentru Securitate, din care fac parte inclusiv Bortnikov si Fradkov, sunt acuzati ca au „contribuit la elaborarea politicii Guvernului rus care ameninta integritatea teritoriala, suveranitatea si independenta Ucrainei”.

Kadirov a facut „declaratii in favoarea anexarii ilegale a Crimeei si insurectiei armate din Ucraina”. La inceputul lui iunie, el s-a declarat pregatit sa trimita 74.000 de voluntari ceceni in Ucraina, in cazul in care i se cere acest lucru.

Mihail Degtiarev, un membru al Dumei de Stat (Camera inferioara a Parlamentului), a fost si el sanctionat de catre UE pentru ca a anuntat inaugurarea „ambasadei de facto” a „republicii populare”de la Donetk – nerecunscuta – la Moscova.

Intre entitatile sanctionate figureaza mai multe militii si grupari armate ilegale, ca de exemplu Armata de Sud-Est (separatista). Companiile vizate au sediul in Crimeea, peninsula ucraineana anexata de catre Rusia in martie, iar printre ele se afla un grup hotelier din Ialta, o firma care asigura transportul cu feriboturi si o distilerie.

UE urmeaza sa mearga mai departe saptamana viitoare, prin adoptarea aceluiasi tip de sanctiuni vizand persoane acuzate ca „sustin in mod activ anexarea Crimeei”, „destabilizarea estului Ucrainei” sau ca „beneficiaza” de pe urma acestora. Pe aceasta noua lista, care urmeaza sa fie finalizata marti, ar putea sa fie inscrise numele unor oligarhi apropiati presedintelui rus Vladimir Putin, potrivit unor diplomati.

Insa Cei 28 sunt pregatiti ca, saptamana viitoare, sa aplice sanctiuni economice de anvergura, in domeniile accesului pe pietele financiare, vanzarii de armament, tehnologiilor din sectorul energetic si bunurilor cu dubla folosinta civila si militara.

– „Bine tintit si echilibrat”

UE si-a inasprit pozitia dupa prabusirea pe 17 iulie a avionului malaysian care efectua cursa MH17 in estul Ucrainei, atribuite unui tir de racheta tras de catre separatisti prorusi. Aceasta drama, care a costat viata 298 de persoane, intre care aproape 200 de olandezi, i-a determinat pe europeni sa loveasca economia rusa, in contextul in care aveau pozitii divergente de mai multe luni.

Comisia Europeana (CE) si-a indeplinit misiunea si a adoptat inca de vineri propuneri legislative care permit implementarea unor masuri de acest tip.

„Decizia finala revine acum statelor membre”, a subliniat vineri seara presedintele Comisiei José Manuel Barroso, apreciind totodata ca pachetul propus este „eficient, bine tintit si echilibrat”.

Presedintele Consiliului European Herman Van Rompuy le-a scris liderilor europeni cu scopul de a apara o decizie „care va avea consecinte importante asupra economiei rusesti si care va afecta moderat economii europene”.

Astfel, se va aplica principiul non-retroactivitatii masurilor in domeniul Apararii, o veste buna pentru Franta, asupra careia anumiti parteneri exercita presiuni sa nu vanda nave de razboi de tip Mistral Rusiei.

In ceea ce priveste „tehnologiile sensibile”, ele vizeaza doar sectorul petrolier, „cu scopul de a garanta securitatea energetica a UE”, a precizat Van Rompuy.

Ambasadorii statelor membre UE se vor reuni marti, la Bruxelles, pentru a discuta despre acest pachet. Un summit al sefilor de stat si de guverne care sa dea unda verde acestor sanctiuni economice de anvergura nu este exclus, desi optiunea care pare sa fie favorizata implica o „procedura scrisa”, evitandu-se astfel deplasarea la Bruxelles a celor 28 de lideri UE.

Sursa: mediafax.ro