Acasă Stirile zilei Boc către prefecţi: Să nu vă aud că aţi fost luaţi prin...

Boc către prefecţi: Să nu vă aud că aţi fost luaţi prin surprindere de condiţiile meteo

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Premierul Emil Boc a cerut autorităţilor locale să dispună din timp măsuri de prevenire a unor noi înzăpeziri de drumuri, pentru a evita situaţiile de săptămâna trecută în care sute de maşini au rămas blocate în trafic, şi să solicite sprijinul armatei în cazuri de urgenţă, anunţă Mediafax.

„Să nu aud din partea dumneavoastră sau a altor autorităţi ale statului că aţi fost luaţi prin surprindere”, a spus Boc prefecţilor, într-o videoconferinţă organizată, joi, la Guvern.

Potrivit avertizării Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), de vineri, ora 10.00, şi până duminică, ora 20.00, aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul ţării, toate regiunile, local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 centimetri, în special în zonele de deal şi de munte.

Codul galben de ninsori şi viscol ar putea fi prelungit duminică, însă datele meteo nu arată, cel puţin până în 8 februarie, maximul prognozabil, schimbări majore care să dea motive de panică pentru populaţie, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, directorul ANM, Ion Sandu.

Noi nu putem vedea astăzi mai departe de şase zile, asta este tehnologia momentului peste tot în lume. Vă spun clar că din ce vedem acum nu pare să avem mari motive de îngrijorare. Este adevărat, avem un cod galben de ninsori, valabil până duminică, vedem atunci dacă-l prelungim sau nu, dar din ce vedem noi astăzi nu putem spune că urmează fenomene meteo de intensitate extremă. Va ninge 20-30 de centimetri, asta vedem acum. Nimic spectaculos. Sigur, depinde şi cum este viscolită această zăpadă, depinde de mai multe chestiuni, dar concluzia este că în prezent nu este cazul să intrăm în panică,

a declarat Sandu.