Acasă Stirile zilei Biserica Ortodoxa a facut donatii de zeci de milioane de euro!

Biserica Ortodoxa a facut donatii de zeci de milioane de euro!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Biserica Ortodoxa Romana (BOR) a facut donatii de 80.828.191 de lei in 2013, ajutand 22.945 de copii si 15.086 de batrani, precum si 13.110 victime ale traficului de persoane, ale violentei familiale, ale calamitatilor, detinuti eliberati si someri.

Bilantul pe 2013 al Bisericii a fost prezentat, miercuri, la Palatul Patriarhiei, in Adunarea Nationala Bisericeasca – organismul central deliberativ al BOR pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice si patrimoniale.

Membrii Adunarii Nationale Bisericesti (ierarhii Sfantului Sinod si cate trei reprezentanti – un cleric si doi mireni – din fiecare eparhie) au examinat si aprobat Raportul general al Consiliului National Bisericesc asupra activitatii BOR in anul 2013.

Anul trecut, au beneficiat de asistenta sociala de specialitate 22.945 copii din asezamintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Romane, dar mai ales din familii sarace sau cu parinti aflati la munca in strainatate, 4.920 de persoane cu dizabilitati (deficiente de vorbire, vedere si auz, consumatori de droguri sau cu alte tipuri de dependente, persoane infectate cu HIV/SIDA etc.), 15.086 de persoane varstnice din asezamintele de protectie sociala bisericesti, din centrele sociale de tranzit si adaposturi de noapte, batrani singuri, nedeplasabili, abandonati de familie si cu grave probleme de sanatate, 13.110 victime ale traficului de persoane, victime ale violentei familiale, detinuti eliberati, victime ale calamitatilor naturale, someri si 5.650 de persoane din alte categorii sociale defavorizate, potrivit raportului.

Pentru sustinerea activitatilor social-filantropice in anul 2013, BOR a cheltuit suma de 80.828.191 de lei.

Familiile si persoanele afectate de inundatiile din luna septembrie au fost ajutate cu peste 1,5 milioane de lei si bunuri materiale in valoare de aproape 500.000 de lei.

Eparhiile Patriarhiei Romane, prin birourile social-filantropice, au acordat in 2013 peste 152 000 de ajutoare financiare directe in valoare de aproape 18 milioane de lei si ajutoare materiale constand in alimente, imbracaminte, rechizite, produse igienico-sanitare, medicamente, electrocasnice etc., in valoare de peste 15 milioane de lei.

La nivelul eparhiilor Patriarhiei Romane se afla in derulare 271 de proiecte si programe sociale, dintre care 178 finantate din fonduri proprii, 18 cu finantare publica, 19 cu finantare externa si 56 cu finantare mixta.

Totodata, in eparhiile Bisericii Ortodoxe Romane functioneaza in prezent 784 de institutii si servicii sociale, dintre care: 141 cantine sociale si brutarii, 50 institutii medicale si farmacii, 75 centre de zi pentru copii, 68 centre educationale, 15 centre de zi pentru varstnici, 47 centre rezidentiale pentru varstnici, 11 centre comunitare, 35 centre de tip familial, 38 gradinite sociale si after-school, 13 locuinte protejate, 130 centre de informare, consiliere si resurse, doua institutii de invatamant pentru adulti, 18 centre de urgenta (pentru persoane fara adapost, victime ale violentei domestice si ale traficului de persoane), 13 campusuri de tabara si alte 128 de institutii sociale cu specific diferit.

Sursa: mediafax.ro