Acasă World Bilant tragic in urma cutremurului din Nepal! Numarul mortilor creste de la...

Bilant tragic in urma cutremurului din Nepal! Numarul mortilor creste de la ora la ora!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Cutremurul cu magnitudinea 7,9 inregistrat sambata in Nepal a provocat moartea a cel putin 1.341 de persoane, a anuntat politia nepaleza, citata de Reuters.
Bilantul anterior era de peste 1.220 de morti, dintre care 1.170 in Nepal si 52 in tarile invecinate.
Cel mai grav seism inregistrat in Nepal in ultimii 81 de ani a cauzat prabusirea a numeroase cladiri si a provocat de asemenea pagube si victime in statele invecinate India si Bangladesh, dar si in Tibet si pe Muntele Everest. Guvernul a decretat stare de urgenta in zonele afectate.
Epicentrul seismului cu magnitudinea 7,9 a fost localizat la 80 de kilometri est de Pokhara, al doilea oras ca marime din Nepal. Hipocentrul seismului a fost localizat la o adancime mica, de numai doi kilometri.
Pe fondul temerilor privind un dezastru umanitar in tara saraca cu 28 de milioane de locuitori, Guvernul coplesit de situatie a facut apel la ajutor strain. India a fost prima care a raspuns, trimitand avioane militare cu echipament medical si echipe de interventie.
Un oficial din politie a precizat ca bilantul a ajuns la 1.170 de morti numai in Nepal, dintre care mai mult de jumatate in Valea Kathmandu. Alte 36 de persoane au murit in nordul Indiei, 12 in regiunea autonoma chineza Tibet si patru in Bangladesh.
La randul sau, ministrul nepalez de Finante, Ram Sharan Mahat, a scris pe Twitter ca, potrivit armatei nepaleze, 1.457 de persoane au murit in urma seismului, relateaza Deutsche Welle in pagina electronica.
Potrivit Reuters, o echipa montana a armatei indiene a descoperit 18 cadavre pe Muntele Everest, unde o avalansa declansata de cutremur a acoperit tabara de baza folosita de alpinistii care vor sa urce pe cel mai inalt varf din lume. Peste 1.000 de alpinisti se aflau acolo pentru inceputul sezonului de alpinism.

Alpinistul roman Alex Gavan a scris pe Twitter ca a fost o „avalansa uriasa” si ca multe persoane se aflau pe munte.

„Tabara de baza de pe Everest cutremur urias apoi avalansa de pe Pumori”, a scris alpinistul roman. „Alergand pentru viata din cortul meu. Nevatamat. Multe multe persoane se afla pe munte”, a adaugat Gavan.

El a revenit ulterior cu un nou mesaj pe Twitter, in care face apel sa fie trimise elicoptere pentru transportarea ranitilor de pe Everest.

„Am ajutat la cautarea si salvarea victimelor dintr-o vasta zona devastata. Multi morti. Mult mai multi raniti. Multi vor muri” daca nu sunt transportati cu elicopterele de urgenta, a avertizat Gavan.
Alpinistul americano-britanic Daniel Mazur anuntase anterior ca tabara de baza a fost „grav avariata” si echipa sa este blocata. „Va rog, rugati-va pentru toata lumea”, a scris el pe Twitter.
„Ne confruntam cu o criza grava aici si este greu sa estimam bilantul victimelor si pagubele” produse pe Everest, a declarat Mohan Krishna Sapkota, un oficial din domeniul turismului.

Aproximativ 300.000 de turisti straini s-ar afla in Nepal pentru sezonul de primavara, iar autoritatile sunt coplesite de apelurile de la prieteni si rude ingrijorate.
Cel mai grav cutremur produs in Nepal a avut loc in 1934 si a provocat moartea a peste 8.500 de persoane.

sursa: mediafax.ro