Acasă Timp liber Auto Benzina s-a scumpit masiv din nou! VEZI cu cât!

Benzina s-a scumpit masiv din nou! VEZI cu cât!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

La doar o zi după ce au afirmat că „va continua politica de creştere moderată a preţurilor”, Petrom a scumpit motorina cu 9 bani, iar benzina cu 12 bani, anunţă capital.ro.

Astfel, la stația de la Eminescu, un litru de Euro Diesel 5 a ajuns la 5,97 de lei, de la nivelul anterior de 5,88 de lei.

Un litru de Premium Fără Plumb 95 se vinde la Petrom cu 5,79 de lei, de la 5,67 de lei, iar un litru de Top Premium 99+ are un preț de 6,16, prețul anterior fiind de 6,04 lei.

Problemele din Iran cu livrările de petrol către statele europene, care a dus la creşterea cotaţiei internaţionale a ţiţeiului, şi-au produs efectele şi pe piaţa românească. Lukoil România, cea de-a treia companie în funcţie de numărul de staţii, a majorat deja de ieri preţul benzinei.

 Scumpirea este de trei bani pe litru şi a fost aplicată la sortimentul Euroluk 95, adică cea mai ieftină benzină comercializată de companie, conform datelor publicate pe site-ul lukoil.ro. Astfel, preţul mediu al unui litru de benzină Euroluk 95 la staţiile proprii este de 5,6 lei. Celelalte preţuri au rămas nemodificate, acestea fiind de 6,07 lei – benzina Ecto 98, 5,77 de lei este preţul unui litru de motorină Euro L Diesel şi 5,94 lei – Ecto Super Diesel.

Lukoil nu a mai operat nicio modificare a preţurilor benzinei şi motorinei de la jumătatea lunii ianuarie. În această lună, compania a scumpit însă cu 17 bani litrul de GPL, de la 3,01 lei la 3,18 lei.

Deocamdată, Rompetrol nu a operat modificări de preț la niciun sortiment de carburant.

Evoluţie preturi vs. cotaţii internaţionale la produse petroliere

„Petrom este consecvent în aplicarea unei politici de preţuri care se bazează pe cotaţiile internaţionale ale benzinei şi motorinei. În plus, preţurile sunt influenţate de politica fiscală şi de competiţia de pe piaţa locală”, au explicat cei de la Petrom.

De la începutul acestui an până astăzi, pe fondul creşterii accentuate a cotaţiilor la ţiţei, cotatiile Platts exprimate în lei au crescut cu 10%la motorină şi cu 17% la benzină.

În acelaşi interval preţurile Petrom la benzină şi motorină au crescut cu 5%, deci a fost preluată numai o parte din creşterea cotaţiilor internaţionale.

Politica moderată de preţuri a companiei este vizibilă şi în evoluţiile aferente anului 2011, comparativ cu 2010:
– exprimate în lei, cotaţiile Platts la motorină au crescut cu 35% iar cele la benzină cu 29%
– preţurile Petrom au crescut cu 25% la motorină şi cu 22% la benzină.