Acasă Stirile zilei Bani BCR a dat finantari de 900 milioane de euro prin programul “Prima...

BCR a dat finantari de 900 milioane de euro prin programul “Prima Casa”

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri
BCR a dat aproape 23.000 de credite “Prima Casa” in valoare de 900 milioane de euro in cele patru etape ale programului guvernamental. Programul prin care statul garanteaza imprumuturile pentru achizitia unei locuinte a fost lansat in 2009, iar acum se afla in a patra etapa.

In ultima etapa a programului, care a inceput in vara anului trecut, BCR a acordat aproape 8.200 de credite in valoare de 300 milioane de euro. “Ritmul de acordare a creditelor “Prima Casa” este mult mai accelerat in etapa a patra in comparatie cu etapele anterioare”, se afirma in comunicatul bancii.
Valoarea medie a unui imprumut “Prima Casa”  s-a redus in ultima perioada. Acum creditul mediu este de 37.700 euro, in scadere cu 8,5% fata de prima etapa a programului cand valoarea medie a fost de 41.200 euro.

Avantajele creditelor garantate de stat

In primele etape ale programului, creditele garantate de stat puteau fi luate doar de persoanele care nu detineau o locuinta. Acum, in etapa a patra, aceste credite pot fi contractate si cei care au o locuinta cu suprafata utila mai mica de 50 metri patrati.
Creditele sunt garantate de stat in proportie de 50%. La inceputul programului statul garanta integral imprumuturile „Prima Casa”.

Odata cu inceperea celei a patra etape a programului, bancile participante au acceptat injumatatirea valorii garantiei statului si la imprumuturile acordate anterior. Efectul reducerii garantiei a fost diminuarea costurilor suportate de debitori cu comisionul de gestiune perceput de banci si virat FNGCIMM. Aceasta este in prezent in valoare de 0,49% si se aplica doar la jumatate din valoarea creditului. In primele etape ape programului acest comision se aplica la intreaga suma imprumutata deoarece garantia statului acoperea integral creditul.

Dobanzile practicate de banci sunt limitate la EURIBOR la trei luni plus marja de 4 puncte in cazul imprumuturilor in euro, respectiv la ROBOR la trei luni plus marja de 2,5 puncte in cazul celor luate in lei, fiind de cele mai multe ori mai reduse decat cele practicate de banci la creditele standard. Avansul este de minimum 5%, mai redus decat solicitat de banci la creditele ipotecare standard.
Acest nivel redus al avansului va ramane si dupa ce bancile vor implementa ultimul regulament al BNR privind creditarea persoanelor fizice. In cazul creditelor ipotecare standard bancile vor fi obligate sa solicite avans de cel putin 15% la finantarile in lei, respectiv de 25% la cele in euro acordate debitorilor cu venituri in lei. sursa: finantistii.ro