Desi este milionar in euro, bani pe care i-a strans de-a lungul carierei de fotbalist, Michael Ballack a declarat de curand ca nu are niciun venit. Si a facut asta in fata unui judecator.
In Spania internationalul german este judecat dupa ce a fost prins circuland cu 211 km pe ora pe un drum public. Pentru a scapa cu pedeapsa minima aplicata de justitia spaniola, Ballack a declarat prin avocatul sau, in fata instantei ca ”desi este faimos, in prezent nu are venituri”, conform MARCA.COM.
Pentru ca a fost prins circuland cu o viteza mai mare de 80 de km pe ora peste limita maxima admisa, Ballack a primit o suspendare a permisului de 2 ani si jumatate si 10.000 de euro amenda. Acum neamtul vrea reducerea amenzii la 1.000 de euro si suspendarea permisului la doar un an.