Premierul Victor Ponta a implinit 40 de ani, iar cu aceasta ocazie nu au lipsit si urarile din partea presedintelui Traian Basescu.
Presedintele Traian Basescu i-a transmis premierului Victor Ponta un cos cu flori insotit de cartea sa de vizita, gestul fiind unul de protocol care a mai fost efectuat de fiecare data in cazul fostilor premieri din mandatul presedintelui, au declarat surse oficiale.
Potrivit acestora, un astfel de cos cu flori a fost transmis la momentul respectiv de catre presedinte si fostilor sefi de stat ai Romaniei, cu ocazia zilei de nastere a acestora.
Premierul Victor Ponta a povestit jurnalistilor ca a primit din partea familiei un tort in forma de tabla de sah pe care sunt si doua figurine, un print si o printesa, reprezentandu-i pe cei doi copii ai sai si ca are peste 400 de apeluri pierdute din partea colegilor.
Intrebat de jurnalisti daca a primit felicitari si din partea presedintelui Traian Basescu, Ponta a raspuns ca nu a apucat sa vada, pentru ca nu a avut telefonul la el.