Acasă Stirile zilei Justitia Averea lui Adriean Videanu a fost pusa sub sechestru!

Averea lui Adriean Videanu a fost pusa sub sechestru!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Averea lui Adriean Videanu a fost pusa sub sechestru, anunta Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), potrivit mediafax.ro.

„Prin Ordonantele din datele de 24 si 26 septembrie 2013 s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, pana la concurenta sumei de 277.000.000 lei, asupra urmatoarelor bunuri imobile apartinand invinuitului Videanu Adriean: un imobil situat in localitatea Snagov, judet Ilfov, trei apartamente situate in municipiul Bucuresti, un apartament situat in localitatea Mamaia, judet Constanta”, se arata intr-un comunicat de presa al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT).

In dosarul in care Adriean Videanu este cercetat pentru complot si subminarea economiei nationale procurorii au mai dispus indisponibilizarea prin poprire a tuturor sumelor detinute in conturile deschise pe numele acestuia la doua unitati bancare, precum si a sumelor datorate acestuia cu titlul de dividende de catre doua societati.

De asemenea, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului a unui numar de 66.906 actiuni detinute de Videanu la trei societati comerciale.

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost luni la DIICOT, procurorii aducandu-i la cunostinta ca au pus sechestru pe bunurile acestuia, in dosarul in care este acuzat de complot si subminarea economiei nationale.

Procurorii l-au chemat luni pe Adriean Videanu la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) pentru a-i aduce la cunostinta ca i-au pus sub sechestru bunurile din declaratia de avere, aspect confirmat si de fostul ministru al Economiei, care a spus ca nu are conturi sau afaceri in strainatate.

Videanu a declarat, la iesirea de la DIICOT, ca este interesat sa ofere toate informatiile necesare anchetei si sa-i lamureasca pe procurori ca nu se face vinovat de acuzatiile aduse. El a precizat ca urmeaza sa vada daca ancheta in acest caz ii afecteaza in vreun fel imaginea.

Intrebat ce bunuri i-au fost puse sub sechestru, Videanu a spus ca este vorba despre conturile si imobilele ce se regasesc in declaratia sa de avere.

Videanu a precizat ca nu are alte conturi si bunuri in afara celor care apar in declaratia de avere si ca nu detine conturi sau afaceri in strainatate.