Albinele i-au uimit dintotdeauna pe oameni, atat prin organizarea lor sociala, cat si prin produsele stupului, deosebit de gustoase, de hranitoare si cu o serie de efecte tamaduitoare. Aceste insecte cu totul deosebite se diferentiaza de alte insecte, avand un comportament sofisticat. A fost nevoie de milioane de ani ca ele sa ajunga la complexitatea, la desavarsirea de astazi, caci la inceput viata lor era mult mai simplist organizata. Desigur, atunci cand vorbim despre organizare, perfectiune sociala, comunicare evoluata etc. ne referim mai ales la specia care ne intereseaza cel mai mult, albina melifera, pe numele sau latin Apis mellifera, din familia Apidae. Este albina care face miere, cea care traieste in stupi, in familii alcatuite din mii si zeci de mii de membri, care isi depoziteaza mierea in casute hexagonale si care sunt condusi de o regina, matca, singura care face oua in stup, asigurand propagarea speciei.
Multi oameni poate ca nu stiu, insa astazi exista peste 20.000 de specii de albine, care traiesc peste tot, pe intregul glob, adaptandu-se unor conditii de mediu destul de diferite. In plus, se descopera mereu unele specii noi. Cea mai „batrana” albina a fost gasita in Myanmar, inchisa intr-o bucata de chihlimbar – expertii au stabilit ca ea a trait in urma cu 100 de milioane de ani… Dupa parerea oamenilor de stiinta, se pare ca albinele au venit din Extremul Orient si ca initial erau carnivore, hranindu-se cu alte insecte, la fel ca viespile. Intr-un anumit moment al evolutiei lor, au devenit vegetariene, incepand sa se hraneasca cu nectar si cu polen din plante, ceea ce s-a dovedit a fi o „decizie” foarte buna, caci le-a asigurat supravietuirea.
Speciile de albine sunt foarte diferite intre ele: albina uriasa care se hraneste cu frunze are 3 centimetri lungime, in timp ce asa-numita albina pitica are doar 2 milimetri! De asemenea, difera si in ceea ce priveste comportamentul: cele mai multe specii nu traiesc in familii, in colonii, ci solitare. Multe dintre ele traiesc in gauri facute in pamant si isi depun ouale in tunele pe care si le sapa singure.
Bineinteles ca in cultura popoarelor lumii este prezenta mai ales albina care produce mierea, Apis mellifera, caci ea a atras atentia prin modul deosebit in care isi organizeaza activitatea si viata. Chiar daca religiile si zeii difera de la o cultura la alta, de la o epoca la alta, chiar daca obiceiurile, traditiile si ritualurile popoarelor sunt uneori foarte diferite intre ele, peste tot albinele si mierea au avut si inca au un loc privilegiat. In Biblie, despre o tara bogata, imbelsugata este descrisa ca fiind un taram in care curge „lapte si miere”. Mierea si laptele inseamna abundenta, dar nu doar atat, ci si sanatate, caci aceste alimente cu totul speciale au si efecte tamaduitoare, ferindu-ne de boli, iar cei care traiau in acele vremuri stiau foarte bine asta.
Oamenii de stiinta sunt de parere ca mai ales albinelor li se datoreaza diversitatea florilor care ne bucura ochii si care ne infrumuseteaza gradinile si casele. Cele mai multe plante care fac flori nu se pot autopoleniza, iar polenizarea realizata de vant si de alte insecte nu este eficienta, astfel ca, in timp, ele au dezvoltat flori in culori tot mai frumoase, mai pregnante, mai stralucitoare, pentru a le atrage pe albine, iar ca recompensa au inceput sa le ofere acestora un nectar nutritiv. Albinele beau acest nectar hranitor si il transporta, intr-un stomac special, in stup, unde il impart cu regina, albinele lucratoare si larvele, viitoarele albine adulte.
Putem spune ca, pentru stramosii nostri, descoperirea mierii a avut o importanta asemanatoare cu descoperirea focului. Pentru primii vanatori-culegatori, care nu inventasera inca apicultura si valul de protectie al apicultorului, culegerea mierii reprezenta o activitate foarte dificila si foarte… dureroasa. Cu toate acestea, efortul si suportarea intepaturilor meritau din plin, pentru ca rezultatul era atat de dulce si de hranitor…
Odinioara, mierea era cel mai important indulcitor pentru mancaruri si pentru bauturi alcoolice. De altfel, ea a fost indulcitorul si antisepticul de baza timp de 100.000 de ani. Era atat de importanta pentru oameni, incat acestia isi numeau copiii dupa… albine! Numele Deborah si Melissa inseamna, ambele, „albina” (primul in ebraica, al doilea, in greaca veche).
Egiptenii antici si vechii locuitori ai Orientului Mijlociu foloseau mierea si la imbalsamarea celor decedati. De fapt, abia in perioada Egiptului Antic au inceput oamenii sa se ocupe de albinarit, sa creasca albine in jurul casei si sa faca din asta o indeletnicire constanta si organizata. Stupul vechilor egipteni era un simplu cos de paie plasat cu gura in jos, care se mai foloseste chiar si astazi, insa mai mult pentru gazduirea temporara a unei familii de albine care a roit. Stupurile de acest fel nu erau construite pentru o utilizare indelungata. Mierea nu putea fi extrasa fara distrugerea stupului, prin urmare si familia de albine respectiva era distrusa. Insa acest sistem putea functiona doar daca familia producea suficient de multe albine pentru o roire, iar noul roi era prins si putea face miere in anul urmator. In caz contrar, in fiecare an trebuia prins un nou roi de albine. De aceea, oamenii se chinuiau sa pastreze aceeasi familie de albine vreme de mai multi ani, pentru a avea mai multa miere si pentru a o inmulti mereu.
O descoperire extrem de importanta a fost facuta, mult mai aproape de noi, de catre Lorenzo Lorraine Langstroth (1810 – 1895), care a observat ca, in stup, albinele pastreaza libera o carare de marimea unei albine, adica lata de 6 pana la 8 mm. El a numit aceasta marime „spazio di ape” („spatiul albinei”). Langstroth, considerat „parintele stuparitului american”, a fost apicultor, preot si profesor. S-a nascut in Philadelphia (Pennsylvania), a absolvit Universitatea Yale si inca de mic a fost foarte interesat de viata si comportamentul insectelor. Descoperirea sa a fost importanta pentru ca a dus la dezvoltarea stupilor cu faguri pe cadre mobile, care le permit apicultorilor sa recolteze mierea fara sa distruga stupul. De asemenea, le-a permis si le permite acestora sa ajute si la cresterea coloniei. Aceasta descoperire este considerata drept inceputul apiculturii moderne. Este adevarat ca, cu toate ca Langstroth este creditat cu aceasta descoperire, in Europa ea se pare ca era deja studiata si aplicata de catre Jan Dzierzon si August von Belepsch inca din anii 1835 – 1848.
Si pe meleagurile noastre, stuparitul are o traditie glorioasa. Dacii erau renumiti si chiar invidiati pentru priceperea lor in ale stuparitului si pentru mierea lor, pe care o exportau in alte tinuturi si chiar in Imperiul Roman. De altfel, tara noastra are, si astazi, numeroase regiuni in care albinele pot recolta nectar din plante nepoluate, mai ales in Transilvania. De aceea, produsele apicole romanesti sunt, si astazi, cunoscute si cautate in toata lumea pentru calitatea lor deosebita. Compania ApiLand ne pune la dispozitie toate produsele crude si pure ale stupului, pastrate in conditii de maxima protectie, pe tot parcursul produselor, de la stup pana la magazin. Mierea cruda, polenul crud, pastura (numita si painea albinelor), propolisul si laptisorul de matca de la ApiLand sunt recoltate cu atentie, verificate si ambalate cu grija, astfel ca produsele finale sunt alimente naturale, bio, care pastreaza intacte toate proprietatile initiale ale plantelor din care sunt obtinute de catre albine.
Despre importanta produselor apicole in cultura popoarelor lumii puteti afla mai multe din emisiunea „Diferente si Esente” difuzata pe Realitatea TV:
Mai multe informatii despre beneficiile produsele apicole puteti afla accesand www.apiland.ro sau de la numarul de telefon 0371.78.00.78.
