România a importat lapte şi produse lactate de aproape 197 milioane de euro, în primele 11 luni din 2011, în creştere cu 15,6% faţă de perioada similară din 2010, când importurile au atins valoarea de 170,51 de milioane de euro, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Cantitatea de lapte, smântână, lapte bătut, iaurt, chefir, zer, unt şi brânzeturi sau caşuri importată de pe pieţele intra şi extra comunitare a totalizat, în primele 11 luni ale anului, circa 185.449,9 tone, un plus de 6,3 procente faţă de aceeaşi perioadă din 2010 (174.392,1 tone).

În privinţa exporturilor, acestea au crescut de la 26.474,9 tone, în primele 11 luni din 2010, la peste 33.695 tone în aceeaşi perioadă din 2011, încasările depăşind 40,854 milioane de euro, faţă de 32,5 milioane de euro cu un an în urmă.

 Importăm la greu lapte și brânză

Potrivit statisticii MADR, importurile României pe segmentul produselor lactate au vizat cu precădere laptele şi smântâna, circa 126.694,2 tone, dar şi brânzeturile şi caşurile care au totalizat 30.065 tone la finele lunii noiembrie 2011. Valoarea acestor importuri a depăşit 159,4 milioane de euro. Pe de altă parte, exporturile de lapte şi smântână au reprezentat doar 35.234,9 tone la finele lunii noiembrie 2011, cu încasări de 24 milioane de euro.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu două procente (16.688 tone), în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2011, comparativ cu perioada similară din 2010, totalizând 825.526 tone.

A scăzut producția internă

Scăderi ale producţiei în perioada în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2011 au fost înregistrate la unt cu 345 tone (-3,9%), brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (94,1% din producţia totală de brânzeturi) cu 1.202 tone (-2%) şi la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 1.432 tone (-1%).
În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, producţia la laptele de consum a rămas aproximativ constantă, respectiv de 202.126 tone. Singurul produs care a înregistrat o creştere a producţiei a fost smântâna de consum cu un plus de 1,6%, respectiv 683 tone.

SURSA: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.