Acasă Cultura Calendar Ortodox A fost prezent la inmormantarea Fecioarei Maria! Credinciosii il praznuiesc astazi pe...

A fost prezent la inmormantarea Fecioarei Maria! Credinciosii il praznuiesc astazi pe Sfantul Dionisie Areopagitul!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Sfantul Dionisie Areopagitul s-a nascut in Atena iar dupa ce a finalizat studiile de filosofie a mers in Egipt pentru a si le desavarsi cu dragoste.

Pe cand se afla aici, Mantuitorul era rastignit pe Cruce la Ierusalim. Observand intunecarea cerului petrecuta la moartea lui Hristos, a rostit profetic cuvintele: „Sau Dumnezeu patimeste sau lumea aceasta vazuta se sfarseste”.

Dionisie revine in Atena si se bucura de intalnirea cu Pavel in Areopag. Va pune in inima cuvintele pe care le va rosti Pavel si astfel, in anul 51 se va converti la crestinism. Mai tarziu, va fi hirotonit episcop in Atena. Calatoreste cu Pavel si ii cunoaste pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos. Ajunge la Ierusalim ca sa o cunoasca pe Maica Domnului. Va fi de fata la inmormantarea Fecioarei Maria.

Dupa ce a randuit alt episcop pentru Atena, s-a dus la Roma. De aici va pleca in Galia, l-a indemnul Sfantului Clement, episcopul Romei. Zideste o biserica in cetatea Parisului si converteste multi pagani la crestinism. A fost decapitat in vremea imparatului Domitian (81-96).

Sfantul Dionisie Areopagitul este primul autor patristic care ne-a lasat o ierarhizare a cetelor ingeresti. In prima treapta, care este cea mai inalta, sunt: Tronurile, Heruvimii si Serafimii. A doua treapta cuprinde: Stapaniile, Domniile si Puterile, iar in treapta a treia intalnim: Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii.

Troparul Sfantului Mucenic Dionisie Areopagitul

Bunatate invatandu-te si imbarbatandu-te intru toate, imbracandu-te cuviincios cu bun cuget, ai scos din vasul alegerii cele negraite; si credinta pazind, calea intocmai ai savarsit, Sfintite Mucenice Dionisie: roaga-te lui Hristos Dumnezeu, sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul Sfantului Mucenic Dionisie Areopagitul

Prin usile cerurilor trecand cu Duhul, ca un ucenic al Apostolului celui ce a ajuns pana la al treilea cer, Sfinte Sfintite Dionisie, te-ai imbogatit cu toata cunostinta celor negraite si ai luminat pe cei ce sedeau mai inainte in intunericul necunostintei. Pentru acesta strigam: bucura-te parinte a toata lumea.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfintilor Mucenici Rustic si Elefterie, ucenicii Sfantului Dionisie Areopagitul;
– Sfantului Mucenic Teoctist;
– Sfantului Mucenic Dionisie si a opt mucenici impreuna cu dansul;
– Sfantului Mucenic Teaghen;
– Sfantului Mucenic Teotechi;
– Sfantului Cuvios Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii.

Sursa: crestinortodox.ro