Acasă World A abdicat, dar nimeni nu a aflat cu adevarat de ce a...

A abdicat, dar nimeni nu a aflat cu adevarat de ce a facut-o. Iata motivele retragerii lui Juan Carlos

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

 Presa britanica a publicat azi ample materiale despre motivul abdicarii lui Juan Carlos in detrimentul fiului sau.

Regele a anuntat saptamana trecuta ca-i va preda stafeta printului mostenitor Felipe, in varsta de 46 de ani. Intr-un discurs televizat, Juan Carlos, in varsta de 76 de ani, care domneste din 1975, a declarat ca doreste sa vesteasca o „noua perioada de speranta” si ca „o noua generatie” va prelua domnia, cu „o noua energie”.

 

El le-ar fi spus unor membri ai personalului sau ca a simtit ca este momentul potrivit sa-i lase tronul lui Felipe cat este inca tanar, scrie tabloidul citand presa spaniola. „Nu vreau ca fiul meu sa imbatraneasca asteptand (Coroana) ca printul Charles”, i-ar fi spus Juan Carlos lui Rafael Spottorno, seful Casei Regale, scrie Daily Mail.

 

Secretarul a declarat ca regele – a carui popularitate a scazut in ultimii ani in urma unei serii de scandaluri – se gandea sa abdice inca din ianuarie anul trecut, cand a implinit varsta e 75 de ani. „S-a gandit in primul rand ca fiul sau este in floarea varstei si ca nu vrea sa-l vada ca pe printul Charles, care implineste 66 de ani in noiembrie”, a declarat Spottorno pentru ziarul spaniol El Mundo.

Insa o sursa de la Palatul Regal declara saptamana trecuta ca regele abdica din motive politice. Popularitatea monarhului a scazut vertiginos in urma unor acuzatii potrivit carora regele este rupt de tara, care se confrunta cu cea mai dura criza economica din istoria sa. De asemenea, in 2012 Juan Carlos a fost criticat pentru participarea la o vanatoare de elefanti in Botswana.

Printul Charles a asteptat mai mult decat oricare alt mostenitor al Coroanei Angliei sa urce pe tron. El a devenit print mostenitor la varsta de trei ani, dupa ce mama sa, regina Elizabeth a II-a, in varsta de 88 de ani, a urcat pe tron in 1952. Astfel, Charles a depasit in 2011 recordul detinut anterior de catre un strabunic al sau, Edward al VII-lea, potrivit Daily Mail.

Juan Carlos a fost un monarh foarte respectat in cea mai mare parte a domniei sale, pentru rolul pe care l-a jucat in perioada de tranzitie a Spaniei de la dictatura la democratie.

El a prezidat duminica ultima sa parada militara, inainte ca fiul sau sa devina regele Felipe al VI-lea, cel mai probabil pe 19 iunie. Printul Felipe l-a insotit pe tatal sau la ceremoniile de la Madrid dedicate Zilei Fortelor Armate, care ii onoreaza pe toti cei care au murit in serviciul militar.

De la anuntarea abdicarii, in Spania are loc un val de demonstratii prin care se cere organizarea unui referendum cu privire la viitorul monarhiei. Un sondaj publicat de ziarul El Pais (stanga) releva ca 62% dintre spanioli doresc organizarea unui asemenea referendum. In cazul in care ar fi organizat un referendum, 49% dintre spanioli ar alege ca forma de guvernamant monarhia, cu Felipe ca rege, iar 36% se declara in favoarea unei republici, potrivit sondajului. sursa: mediafax.ro