Acasă Politic Nou scandal intre Ponta si Basescu. Premierul il reclama pe presedinte la...

Nou scandal intre Ponta si Basescu. Premierul il reclama pe presedinte la Curtea Constitutionala!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Victor Ponta a depus o reclamatie impotriva lui Traian Basescu la Curtea Constitutionala pentru ca presedintele nu l-a lasat pe premier sa mearga la reunirea Consiliului European din 26-27 iunie.

 

Seful Guvernului cere judecatorilor Curtii, intr-o scrisoare, sa constate existenta unui conflict juridic de natura constitutionala generat de faptul ca seful statului isi „aroga atributii si competente” care apartin Guvernului, avand in vedere ca a decis sa reprezinte el Romania la o reuniune a Consiliului European in care problemele de pe agenda ar fi trebuit sustinute de catre Guvern, au aratat sursele citate pentru MEDIAFAX.

 

Premierul nu contesta dreptul presedintelui de a reprezenta Romania, ci modul „discretionar si arbitrar” in care a ales sa colaboreze cu Guvernul si Parlamentul, fara sa ceara elemente de mandat si fara sa se consulte cu acestea.

 

El cere Curtii sa constate ca presedintele trebuia sa delege prim-ministrului atributiile de reprezentare a tarii la reuniunea Consiliului European din aceasta saptamana, cu argumentul ca problemele de pe agenda tin in totalitate de atributiile Guvernului, si arata ca in Constitutie nu exista prevederi care sa confere „dreptul exclusiv” al presedintelui de a reprezenta Romania la astfel de reuniuni.

 

Premierul i-a cerut recent sefului statului mandat de reprezentare la Consiliul European din 26-27 iunie, mentionand ca temele care vor fi abordate la reuniune se inscriu in atributiile Guvernului.

 

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca va participa la Consiliul European din 26-27 iunie, avand in vedere obligatiile constitutionale, hotararea CC, dar si tematica reuniunii, careia, datorita experientei in probleme europene, ii va „face fata mult mai bine”.

 

Seful statului a precizat, in conferinta de presa sustinuta luni la Palatul Cotroceni, ca i-a raspuns premierului Victor Ponta ca nu ii da mandat sa participe la Consiliul European din 26-27 iunie si ca va participa el.

 

„Premierul mi-a solicitat mandat sa participe la Consiliul European din 26-27 iunie. Astazi, l-am anuntat ca nu ii dau mandat de participare. Voi participa eu, avand in vedere obligatiile constitutionale, pe de o parte, hotararea Curtii Constitutionale, pe de alta parte, dar si tematica careia, cu certitudine, datorita experientei pe care o am in probleme europene, ii voi face fata mult mai bine”, a anuntat presedintele.

 

El a adaugat: „Am avut cu dansul o experienta, cand l-am trimis la Consiliul pe Energie si nu a putut sustine Nabucco”.

 

Seful statului s-a referit si la faptul ca premierul „s-a plans la Parlament ca nu i-a dat mandat de participare la Consiliu”.

 

„Vreau sa fie foarte clar, presedintele Romaniei nu are nevoie, in mod legal, de mandat de la prim-ministru, nici macar nu poate functiona asa ierarhia in stat”, a precizat Basescu.